25 C
București
miercuri, 26 august, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleFabrica de Lapte Braşov: Măsura privind acordul voluntar de reducere a preţului...

Fabrica de Lapte Braşov: Măsura privind acordul voluntar de reducere a preţului laptelui – benefică pentru clienţii finali

Fabrica de Lapte Braşov, producătorul local al brandului Olympus, a decis să se alăture iniţiativei privind acordul voluntar de reducere a preţului laptelui, considerând-o benefică pentru clienţii finali.

„Fabrica de Lapte Braşov, producătorul local al brandului Olympus, a participat la discuţiile mediate de Consiliul Concurenţei pe tema acordului voluntar privind reducerea preţului laptelui de consum. Compania a decis să se alăture iniţiativei, considerând-o benefică pentru clienţii finali, şi urmează a agrea cu retailerii implementarea acestui acord voluntar. Compania rămâne deschisă discuţiilor cu autorităţile pentru a identifica cele mai bune soluţii în interesul consumatorilor români şi pentru susţinerea fermierilor şi a pieţei laptelui”, menţionează compania.

Grupul Hellenic Dairies, din care Olympus face parte, are peste zece ani de prezenţă la raft pe piaţa românească, perioadă în care a investit constant pe plan local. Fabrica de lactate Olympus de la Hălchiu, judeţul Braşov, a fost inaugurată în 2011, iar producţia sa este destinată atât pieţei locale, cât şi exporturilor.

Autoritatea de concurenţă a anunţat săptămâna trecută că discută cu retailerii şi procesatorii care intenţionează să facă parte din acordul voluntar pentru reducerea preţului laptelui de consum, îndrumând companiile pentru a respecta regulile de concurenţă.

‹ adv ›

Acordul voluntar între retaileri şi procesatori pentru reducerea preţului pentru laptele de consum a fost convenit pentru o perioadă de şase luni şi urmează să se aplice de la 1 mai, după cum s-a decis la întâlnirea cu premierul Nicolae Ciucă şi reprezentanţi ai fermierilor, ai procesatorilor din industria alimentară, ai Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România şi ai Asociaţiei Companiilor de Distribuţie de Bunuri din România.

Reducerea de minimum 20% a preţului la raft se va aplica laptelui de provenienţă românească care costă în prezent peste 7 lei/litru şi se va împărţi între retaileri (minimum 10%) şi procesatori (minimum 10%).

„Rolul nostru este de a îndruma actorii implicaţi astfel încât să nu rişte încălcarea regulilor de concurenţă, respectiv acordul voluntar să se desfăşoare în parametrii stabiliţi: negocierile să fie bilaterale între fiecare furnizor şi fiecare retailer, aceştia având posibilitatea de a aplica discount-uri de cel puţin 10%. Vom monitoriza această iniţiativă împreună cu autorităţile responsabile, precum Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), noi urmând să utilizăm Monitorul Preţurilor la Alimente, platforma online care afişează preţurile produselor alimentare”, a declarat recent Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

În funcţie de rezultatele monitorizării, Consiliul Concurenţei va discuta cu reprezentanţii Guvernului, pentru a vedea ce măsuri se impun, sublinia sursa citată.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes Trimite un eveniment

Citește și

Omida păroasă a dudului: dăunătorul care atacă peste 200 de specii

Hyphantria cunea produce defolieri în livezi, la nuc și...
‹ adv ›

AFIR schimbă Cererea de finanțare pentru fermele mici. Ce trebuie să știe solicitanții

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat versiunea actualizată a Cererii de finanțare pentru intervenția DR-14 „Investiții în fermele de...

Animale moarte și furaje arse în urma unui incendiu în localitatea Sulița

Mai multe animale au murit și peste cinci tone de furaje au ars în urma unui incendiu izbucnit, luni...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole