-4.2 C
București
marți, 10 februarie, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleMinistrul Petre Daea va participa la reuniunea Consiliului AgriFish

Ministrul Petre Daea va participa la reuniunea Consiliului AgriFish

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, va participa luni, 20 martie 2023, la reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit, care va avea loc la Bruxelles, conform unui comunicat al Ministerului.

Pe agenda discuţiilor se vor regăsi subiecte de interes major pentru fermierii români, precum: situaţia pieţelor agricole, aspecte legate de comerţ în domeniul agriculturii, pescuit şi acvacultură, regulamentul privind refacerea naturii – elemente privitoare la agricultură şi silvicultură, revizuirea iniţiativei UE privind polenizatorii, raportul elaborat de grupul de reflecţie european privind sectorul cărnii de porc.

‹ adv ›

Tot luni, ministrul Petre Daea va avea o întrevedere cu comisarul pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Janusz Wojciechowski, în cadrul căreia va fi abordată tema identificării celor mai bune soluţii privind sprijinul fermierilor afectaţi, ca urmare a conflictului din Ucraina.

În dezbaterile din cadrul reuniunii Consiliului, miniştrii vor desfăşura un schimb de opinii cu privire la pachetul de măsuri al Comisiei menite să sporească sustenabilitatea şi rezilienţa sectorului de pescuit şi acvacultură din UE.

Consiliul va invita oficialii europeni la o dezbatere despre situaţia actuală a pieţelor agricole internaţionale ce se va axa pe relaţiile cu principalii parteneri comerciali, pe actualele negocieri şi provocări legate de comerţ, inclusiv în contextul situaţiei actuale din Ucraina.

Preşedinţia suedeză va furniza informaţii cu privire la implicaţiile pentru agricultură şi silvicultură în UE referitoare la propunerea de regulament privind refacerea naturii.

‹ adv ›

Comisia va informa miniştrii cu privire la raportul elaborat de Grupul de reflecţie european privind sectorul cărnii de porc şi, totodată, va furniza informaţii cu privire la comunicarea sa recent publicată privind protecţia speciilor polenizatoare. 

  • Citește despre ->
  • MADR
‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Cuantumurile plăților directe din FEGA pentru 2025, publicate de MADR

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a publicat în transparență...
‹ adv ›

MADR acordă sprijin de urgență pomicultorilor afectați de fenomene climatice extreme

În Ședința de Guvern din 05 februarie 2026 a fost aprobată Hotărârea privind acordarea unui sprijin financiar de urgență în agricultură pentru...

Barbu: Introducerea unui cuantum minim în cazul Intervenţiei PD-27 nu înseamnă o reducere automată a plăţilor

Intervenţia PD-27 - Creşterea nivelului de bunăstare a bovinelor prin păşunat extensiv pe pajişti rămâne un sprijin important pentru...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole