15.4 C
București
joi, 31 octombrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricolePrognoza agrometeorologică până pe 27 februarie: Temperaturi, starea culturilor

Prognoza agrometeorologică până pe 27 februarie: Temperaturi, starea culturilor

Sub aspect termic, în acest interval va predomina o vreme mai caldă decât în mod normal, în toate zonele de cultură.

Temperatura medie diurnă a aerului se va încadra între 1…13°C, abaterile termice pozitive fiind de 1…9°C, pe întreg teritoriul agricol. Temperatura maximă a aerului se va situa între 4…19°C, în aproape toată ţara.

Temperatura minimă a aerului va oscila între -3…6°C în majoritatea regiunilor, valori mai scăzute înregistrându-se în zonele depresionare, producându-se îngheț la sol. Se întrevăd precipitații predominant sub formă de ploi locale în aproape toate regiunile, acestea fiind însoțite de intensificări ale vântului.

‹ adv ›

Rezerva de umiditate a solului

Aprovizionarea cu apă pe profilul de sol 0-100 cm, în cultura grâului de toamnă, se va încadra în limite satisfăcătoare, apropiate de optim și optime, în Transilvania, Maramureș, Crișana, Banat și Oltenia, pe suprafețe agricole extinse din Muntenia, local nordul, nord-vestul, estul, centrul și sud-vestul Moldovei.

Deficite de umiditate în sol (secetă pedologică moderată, puternică și extremă) se vor înregistra în Dobrogea, local vestul, centrul, estul, sudul, nord-estul și sud-estul Moldovei, estul, sud-estul, sudul, izolat nordul Munteniei.

Starea de vegetație a culturilor agricole

Culturile de câmp şi speciile pomi-viticole vor parcurge în continuare starea de repaus biologic, în aproape toată ţara. De asemenea, datorită regimului termic din aer mai ridicat decât în mod normal, izolat vor fi posibile reluări lente şi temporare ale proceselor de creştere şi dezvoltare la culturile de toamnă, îndeosebi în zonele de câmpie.

Cerealierele de toamnă (orz şi grâu), însămânţate în perioada optimă se vor afla predominant în fazele de formare a frunzei a treia şi înfrăţire (30-100%), iar culturile întârziate fenologic îşi vor continua răsărirea şi apariţia frunzei a treia (10-100%).

Cultura de rapiţă, funcţie de data semănatului şi agrotehnica aplicată va parcurge faza de dezvoltare a aparatului foliar, cu o stare de vegetaţie a plantelor pe ansamblu medie şi slabă.

În toate plantaţiile, la pomii fructiferi şi viţa-de-vie se va menţine stadiul de repaus vegetativ. Condiţiile agrometeorologice vor fi în general favorabile desfăşurării lucrărilor agricole în câmp, exceptând zilele cu precipitaţii.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

AgroMeteo: Temperaturi, starea culturilor și rezerva de umiditate a solului

Pe ansamblu, în această perioadă va predomina o vreme...
‹ adv ›

AgroMeteo: Precipitațiile îngreunează lucrările agricole și recoltarea florii-soarelui în estul țării

Cantităţile de precipitaţii înregistrate în ultimele zile în estul ţării vor îngreuna realizarea lucrărilor agricole specifice acestei perioade, iar...

AgroMeteo: Seceta pedologică se menţine în cea mai mare parte a Olteniei, a Munteniei şi în sudul Transilvaniei

Seceta pedologică se va menţine în următoarele zile în cea mai mare parte a Olteniei, a Munteniei şi, izolat,...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole