11.9 C
București
duminică, 8 martie, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleMinistrul Agriculturii: România consideră necesară şi binevenită modificarea legislaţiei privind etichetarea mierii...

Ministrul Agriculturii: România consideră necesară şi binevenită modificarea legislaţiei privind etichetarea mierii comercializată în UE

România consideră necesară şi binevenită modificarea legislaţiei privind etichetarea mierii comercializată în Uniunea Europeană şi va participa activ în procesul de legiferare, a declarat, luni, la Bruxelles, ministrul Agriculturii, Petre Daea.

„România, ca prim producător de miere în Uniunea Europeană ce se confruntă cu o serie de greutăţi privind comercializarea acestui produs, consideră necesară şi binevenită modificarea legislaţiei, în aşa fel încât piaţa să ofere stabilitate şi transparenţă.

De aceea, rugăm Comisia Europeană să demareze procedura de revizuire a legislaţiei privind etichetarea mierii comercializată în UE, pentru a informa corect consumatorii şi a contribui astfel la combaterea practicilor înşelătoare şi dezavantajarea producătorilor europeni de miere, care înregistrează astfel pierderi financiare importante”, a susţinut şeful MADR în intervenţia sa din cadrul reuniunii Consiliului Agricultură şi Pescuit pe tema etichetării amestecurilor de miere şi revizuirea Directivei Consiliului privind mierea (2001/110/CE).

Potrivit sursei citate, revizuirea Directivei miere reprezintă o oportunitate de a îmbunătăţi în mod semnificativ transparenţa pieţei prin furnizarea de informaţii detaliate şi utile cu privire la originea mierii şi de a restabili astfel încrederea consumatorilor.

„În procesul de legiferare, România va participa activ fiind convinsă că răspunde astfel dorinţelor legitime atât ale apicultorilor, cât şi ale consumatorilor”, a mai spus ministrul Agriculturii.

‹ adv ›

România a solicitat în repetate rânduri, alături de alte state UE, schimbarea legislaţiei de etichetare a mierii prin indicarea precisă a ţării de origine, indiferent dacă aceasta provine din ţări UE sau state terţe, astfel încât consumatorii să fie informaţi în legătură cu provenienţa şi calitatea mierii.

România produce, în medie, 22.000 de tone de miere anual, clasându-se pe locul patru în Europa, cu efective de 1,47 de milioane de familii de albine.

La nivel naţional, sunt înregistraţi în jur de 40.000 de apicultori, peste 60% dintre aceştia fiind membri ai Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA), cu un efectiv de 900.000 de familii de albine.

‹ adv ›

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Prognoza FAO privind producția mondială de cereale

Producția globală de cereale pentru 2025 a fost revizuită...
‹ adv ›

Comisia Europeană salută acordul care consolidează rolul fermierilor pe piața alimentară

Comisia Europeană salută acordul politic la care au ajuns joi Parlamentul European şi Consiliul cu privire la propunerea de...

Prețurile petrolului brut încep să scadă pentru prima dată în ultimele șase zile

Prețurile petrolului brut au scăzut vineri pentru prima dată în șase zile, în contextul în care guvernul Statelor Unite...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole