-5.5 C
București
marți, 11 februarie, 2025

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleBulgaria va sacrifica 25.000 de prepeliţe pentru a opri răspândirea gripei aviare

Bulgaria va sacrifica 25.000 de prepeliţe pentru a opri răspândirea gripei aviare

Autoritatea pentru siguranţa alimentară din Bulgaria a anunţat miercuri că va demara procedurile pentru sacrificare a aproximativ 25.000 de prepeliţe şi distrugerea ouălor de prepeliţă la o fermă din apropiere de capitala Sofia, după ce a fost descoperită o tulpină de gripă aviară extrem de infecţioasă, transmite Reuters.

Focarul de gripă aviară de la o ferma din apropiere de oraşul Etropole, la aproximativ 80 de kilometri est de capitala Sofia, a fost detectat după mai multe informaţii privind o rată ridicată a mortalităţii în rândul păsărilor de la această fermă, a precizat Autoritatea pentru siguranţa alimentară din Bulgaria într-un comunicat de presă.

Riscul la adresa oamenilor este considerat unul redus însă focarele de gripă aviară descoperite anterior au condus la programe costisitoare de sacrificare pentru a împiedica răspândirea virusului.

‹ adv ›

Gripa aviară este o boală virală foarte contagioasă, care apare în principal la păsările de curte şi la păsările de apă sălbatice. Virusurile gripei aviare sunt virusuri cu patogenitate ridicată sau scăzută (HPAI, respectiv LPAI) în funcţie de caracteristica moleculară a virusului şi de capacitatea acestuia de a provoca boli şi mortalitate la pui.

În mod normal, gripa aviară începe să se manifeste toamna, virusul fiind transportat de păsările sălbatice migratoare care vin din Asia în Europa. Ţările care descoperă boli animale periculoase precum pesta porcină africană sau gripa aviară înalt patogenă trebuie să avertizeze imediat Organizaţia Mondială pentru Sănătate Animală (OIE) şi să trimită regulat rapoarte de evoluţie.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Gripa aviară: Piețele și târgurile de păsări de curte, interzise în Anglia

Guvernul britanic a anunțat vineri interzicerea în Anglia a...
‹ adv ›

Statele Unite vor aloca peste 300 de mil. de dolari pentru combaterea gripei aviare

Statele Unite vor aloca un buget de 306 milioane de dolari pentru a consolida acţiunile de combatere a gripei...

Franţa raportează două noi focare de gripă aviară

Franţa a confirmat la două ferme avicole focare de gripa aviară, la câteva zile după ce oficialii au anunţat...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole