-4 C
București
marți, 11 februarie, 2025

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleDaea: Se întrezăreşte o situaţie bună în anul agricol ce urmează, dar...

Daea: Se întrezăreşte o situaţie bună în anul agricol ce urmează, dar este nevoie să se lucreze intensiv la sistemul de irigaţii

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a declarat miercuri, la Bistriţa, că perspectivele pentru anul agricol 2023 sunt bune, iar în unele zone, având în vedere temperaturile ridicate, ar putea fi devansate însămânţările de primăvară.

Ministrul a subliniat că este nevoie să se lucreze intensiv la sistemul de irigaţii, ţinând cont de schimbările de temperatură.

„Până la această dată, se întrezăreşte o situaţie bună în anul agricol ce urmează, însă trebuie să aşteptăm, pentru că eşti sigur pe producţie numai atunci când ai recoltat-o, ai băgat-o în magazie, ai închis cu cheia, iar cheia este la tine. În unele zone, cu siguranţă vor fi devansate însămânţările de primăvară, pentru că am luat datele informative astăzi şi am putut constata că sunt temperaturi ridicate în sud. Iată de ce interesul meu foarte puternic pentru realizarea sistemului de irigaţii. Trebuie să folosim fiecare oră bună de lucru, iar din acest punct de vedere aţi putut constata că suntem pe şantierele de executare a lucrărilor de investiţii în sistemul de irigaţii, să nu pierdem niciun minut bun de lucru, în aşa fel încât să putem da apă. Pentru că, dacă desprimăvărarea este timpurie, şi iată că aşa se profilează a fi, trebuie să începem rapid la sistemul de irigaţii”, a spus Petre Daea, în cadrul unui briefing de presă.

Ministrul a vorbit şi despre impactul temperaturilor asupra sectorului pomicol.

„Sigur că această căldură va scoate din repausul vegetativ mugurii şi orice temperatură scăzută, sub 3 grade, va afecta mugurii de rod şi inflorescenţele ca atare, pentru că ele se vor deschide. Vom vedea cum evoluează vremea, nu putem acum să întrezărim pierderi sau să anticipăm un anumit grad de afectare. Şocurile de temperatură fac rău, de regulă, plantelor, şi în mod deosebit speciilor acestora pomicole, care au o înflorire timpurie şi care pornesc la primul val de căldură”, a afirmat Daea.

‹ adv ›

Ministrul Agriculturii a dat asigurări că măsurile de sprijin pentru fermieri nu vor fi întârziate, astfel încât aceştia să îşi desfăşoare activitatea fără sincope.

Petre Daea a participat miercuri, la Bistriţa, la o întâlnire regională din cadrul „Caravanei cunoaşterii PNS 2023-2027”, la care au fost prezenţi specialişti în agricultură din judeţele Bistriţa-Năsăud, Cluj şi Maramureş.

  • Citește despre ->
  • MADR
‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Barbu: În momentul de față, este o problemă de a integra producătorii români în magazinele de retail din România

Integrarea producătorilor români în magazinele de retail din România...
‹ adv ›

Buget suplimentat cu 249 milioane de euro pentru investiții în procesarea produselor agricole și pomicole

Bugetul aferent intervenției DR 22 - „Investiţii în condiționarea, depozitarea și procesarea produselor agricole și pomicole” a fost suplimentat cu suma...

Fermierii vor beneficia de apă gratuită pe infrastructura principală de irigaţii

Fermierii români vor beneficia şi anul acesta de apă gratuită pe infrastructura principală de irigaţii, iar 50% din costurile...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole