14.1 C
București
sâmbătă, 12 octombrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleReuters: Rusia vinde cu reducere îngrăşăminte, devenind principalul furnizor al Indiei 

Reuters: Rusia vinde cu reducere îngrăşăminte, devenind principalul furnizor al Indiei 

Rusia a devenit pentru prima dată cel mai mare furnizor de îngrăşăminte al Indiei, în primul semestru al anului fiscal 2022/2023, oferind reduceri la preţurile aplicate pe plan mondial, acaparând mai mult de o cincime din cota de piaţă, au declarat pentru Reuters surse guvernamentale şi din industrie, sub protecţia anonimatului.

Importurile Indiei de îngrăşăminte din Rusia au urcat cu 371%, la nivelul record de 2,15 milioane de tone, în primele şase luni din anul fiscal care a început la 1 aprilie, a declarat un oficial guvernamental care monitorizează cu atenţie importurile.

Acesta a adăugat că în termeni valorici importurile Indiei în perioada respectivă au urcat cu 765%, la 1,6 miliarde de dolari. În întregul an fiscal trecut, India a importat 1,26 milioane de tone din Rusia.

„India face eforturi să-şi asigure îngrăşăminte la preţuri rezonabile, după escaladarea conflictului dintre Rusia şi Ucraina. Livrările ruseşti sunt efectuate la timp şi la preţuri rezonabile, ajutându-ne să evităm o posibilă penurie”, a explicat oficialul.

‹ adv ›

Pe piaţa mondială, preţurile la îngrăşăminte au urcat semnificativ din martie, după ce statele occidentale au impus sancţiuni asupra livrărilor de îngrăşăminte din Rusia şi Belarus, exportatori cheie, în urma invadării Ucrainei.

Împreună, Rusia şi Belarus au reprezentat anul trecut peste 40% din exporturile globale de potasă. Rusia a fost responsabilă pentru aproximativ 22% din exporturile globale de amoniu, 14% din exporturile globale de uree şi aproximativ 14% din exporturile globale de fosfat monoamoniu (MAP) – toate fiind îngrăşăminte importante.

„Este o situaţie avantajoasă pentru India şi Rusia. India obţine câteodată reduceri de peste 70 dolari pe tonă faţă de preţurile aplicate pe plan mondial. Rusia obţine un mare cumpărător, care-i poate înlocui pe europeni”, susţine un oficial din industrie care negociază livrările din străinătate în numele cumpărătorilor indieni.

Creşterea livrărilor din Rusia a dus la înjumătăţirea exporturilor Chinei către India la 1,78 milioane de tone în primul semestru al anului fiscal 2022/2023.

Exporturile din alte destinaţii, cum ar fi Iordania, Egipt şi Emiratele Arabe Unite au scăzut de asemenea.

În întregul an fiscal trecut, ponderea Rusiei în importurile Indiei a fost de aproximativ 6%, în timp ce a Chinei era de 24%.

În primul semestru al anului fiscal 2022/2023, cota de piaţă a Rusiei a urcat la 21%, depăşind China din poziţia de cel mai mare furnizor al Indiei, susţine oficialul.

În primele şase luni din anul fiscal 2022/2023, importurile totale ale Indiei de îngrăşăminte au scăzut cu 2,4%, la 10,27 milioane de tone, deşi în termeni valorici importurile în perioada respectivă au crescut cu 59%, la 7,4 miliarde de dolari, a precizat oficialul guvernamental.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Fertilizarea solului cu gunoi de grajd – sfaturi și reguli

Gunoiul de grajd este unul dintre cele mai accesibile...
‹ adv ›

Gunoiul de grajd – ce trebuie să știi la fertilizarea solului

Pentru refacerea rezervei solului cu substanţe nutritive şi pentru menţinerea vieţii solului este indicată folosirea în gospodării fermiere ecologice,...

Îngrășăminte organice din plante. Cum le preparăm

Îngrășămintele din plante verzi sunt o soluție pentru fermierii care preferă metode naturale de creștere a plantelor. Aici avem...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole