13.9 C
București
joi, 7 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageArticoleTăierea vinetelor după recoltare pentru a mări recolta - FOTO

Tăierea vinetelor după recoltare pentru a mări recolta – FOTO

Tăierea culturii de vinete după recoltare în momentul înregistrării declinului producției, oferă posibilitatea de a obține producții mai mari cu investiții minime, fiind asigurate doar condițiile necesare pentru regenerarea rapidă și calitativă a culturii.

Din recomandările autorilor de peste hotare, pentru o performanță mai bună, tăierea de regenerare a culturii de vinete este recomandată a fi realizată în orele dimineții sau seara (până la ora 10 dimineața și după ora 16 seara).

Perioada realizării tăierii este recomandat a fi realizată în momentul în care plantele intră în faza de creștere medie spre finală a fructelor, orientativ, sfârșitul lunii iulie. Tăierile se realizează în plan orizontal, utilizându-se instrumente ascuțite și dezinfectate.

‹ adv ›

Într-o experiență realizată de către specialiștii Marcoser, a fost testată eficiența metodei, vinetele fiind tăiate la o înălțime de 35-50 cm, până deasupra bifurcației brațelor principale în momentul în care productivitatea a scăzut.

În continuare, prezentăm principalele lucrări realizate și rezultatele obținute:

Tăierea culturii de vinete a fost realizată, în ani diferiți de testare, în perioada sfârșitul lunii iulie – începutul lunii august. În 2022, tăierea culturii de vinete a fost realizată pe 1 august.

La câteva zile după tăiere a fost realizată o fertilizare foliară pentru a stimula creșterile vegetative (în cazul experienței din acest an Botamisol+Codigreen).

Pentru a stimula dezvoltarea părții subterane – apariția noilor rădăcini, asigurarea unei absorbții mai bune a apei și nutrienților este recomandată și realizarea unei fertilizări radiculare (varianta Marcoser a fost Sal-Wax Ca+Sprintene aplicate prin fertigare).

Peste o săptămână, a fost repetată fertilizarea radiculară a culturii (Ultrasol Magnum 1 g/plantă).

În funcție de starea culturii înainte de realizare lucrării de tăiere, tratamentele aplicate pot fi adaptate. Spre exemplu, în anii anteriori, a fost realizat un tratament cu insecticid piretroid după eliminarea resturilor vegetale.

La aproximativ trei săptămâni, regenerarea culturii era vizibilă, astfel încât a putut fi realizată palisarea culturii.

Palisarea răsadurilor este o operațiune tehnologică care presupune susținerea plantelor pentru a crește în sus și ridicarea lor de pe sol, îmbunătățindu-se astfel calitatea și cantitatea producției.

În luna septembrie, plantele aveau deja flori și fructe legate.

Citește și despre Cultivarea și îngrijirea vinetelor în câmp și solar. Sfaturi.

Marcoser indică faptul că lucrarea a oferit rezultate bune, practic, pentru toți hibrizii la care a fost aplicată, însă menționează că circumstanțele locale, condițiile de mediu, gradul de infecție, aplicările necorespunzătoare ale produselor, greșelile tehnologice, pot produce modificări asupra rezultatelor obținute.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Cum prevenim veștejirea, putrezirea rădăcinoaselor la păstrare

S-ar părea, că obținerea unor producții decente de tuberculi...
‹ adv ›

Păstrarea verzei iarna. Sfaturi pentru depozite și pivnițe

Păstrarea verzei în perioada rece a anului trebuie realizată ținând cont de particularitățile culturii, astfel ne vom putea bucura...

Cum păstrăm usturoiul pentru a preveni bolile

Păstrarea usturoiului în condiții optime asigură o durată de depozitare mai lungă și poate preveni apariția bolilor. Rezistența usturoiului...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole