23.9 C
București
sâmbătă, 22 iunie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleRusia îşi suspendă participarea la acordul asupra exporturilor de cereale ucrainene

Rusia îşi suspendă participarea la acordul asupra exporturilor de cereale ucrainene

Rusia a anunţat sâmbătă că îşi suspendă participarea la acordul ce asigură continuarea exporturilor de cereale ucrainene, vitale pentru aprovizionarea alimentară a ţărilor sărace, după atacul cu drone care a vizat în timpul dimineţii nave ruseşti în Crimeea, informează France Presse.

„Având în vedere actul terorist efectuat de regimul de la Kiev cu participarea unor experţi britanici împotriva navelor Flotei Mării Negre şi a navelor civile implicate în securitatea coridoarelor cerealiere, Rusia îşi suspendă participarea la implementarea acordului asupra exportului de produse agricole din porturile ucrainene”, a anunţat Ministerul rus al Apărării pe canalul Telegram.

Potrivit Ministerului Apărării, navele care au fost atacate participau, printre altele, la asigurarea securității coridorului pentru cereale. Deși armata rusă a acuzat forțele ucrainene că au lansat un atac concertat împotriva navelor rusești din golful Sevastopol, Moscova a susținut că doar două nave au suferit „avarii minore”.

Ce urmărește Rusia

Decizia Rusiei nu este chiar surprinzătoare. Analiștii se așteptau ca Moscova să găsească un pretext pentru o eventuală renegociere a acordului care expiră în noiembrie, în speranța că astfel va pune presiune pentru a obține ridicarea unor sancțiuni. În urmă cu două săptămâni, Rusia semnala asta punând condiții pentru a accepta continuarea înțelegerii prin care cerealele ucrainene sunt transportate pe Marea Neagră printr-un culoar special securizat și supervizat de ONU și Turcia.

Astfel, un reprezentant al Moscovei i-a spus unui oficial de rang înalt al Națiunilor Unite că va accepta prelungirea acordului numai dacă Occidentul ridică din sancțiuni, pentru a facilita exporturile ruse de produse agricole și de îngrășăminte ale Rusiei. 

Trebuie precizat că exportul de îngrășăminte agricole și cereale ruse nu este vizat de sancțiuni, ci este permis, în virtutea acordului mediat de președintele Recep Tayyip Erdogan.

Rusia susține însă că impactul general al sancțiunilor occidentale asupra logisticii, plăților, transportului maritim și asigurărilor o împiedică să exporte îngrășăminte și produse chimice cum ar fi amoniacul și că relaxarea acestor restricții a fost o parte esențială a acordului semnat în iulie și având drept garanți Turcia și ONU.

Ce prevede acordul de la Istanbul

Acordul de la Istanbul acoperă un interval de patru luni, după care poate fi reînnoit. Rusia și Ucraina au fost de acord să respecte un coridor de navigație securizat prin Marea Neagră, liber de orice activitate militară.

Vapoarele cu grâne sunt inspectate la sosire și plecare în Turcia. De aici, grânele ucrainene  pleacă prin Marea Marmara mai departe spre Mediterana și porturile de destinație. Inspectarea navelor ucrainene cu cereale a fost cerința expresă a Moscovei, care a vrut să se asigure că nu vor fi folosite pentru a fi livrate arme Ucrainei.

Echipele de inspectori sunt formate din reprezentanți ai celor patru părți, sub autoritatea centrului de coordonare de la Istanbul. O altă condiție expresă a Moscovei a fost atunci, în iulie, semnarea unui acord complementar, pentru a facilita exporturile sale agricole.

Și la începutul acestei luni Moscova amenințase că va renunţa la reînnoirea acordului, dacă cererile sale nu vor fi satisfăcute. Într-un interviu acordat Reuters, Ghennadi Gatilov, ambasador al Rusiei pe lângă Naţiunile Unite la Geneva, a declarat că Moscova a transmis o scrisoare secretarului general al ONU, Antonio Guterres, conţinând o listă de plângeri.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

România va autoriza intrarea a 30 de nave din porturile ucrainene de la Dunăre până vineri

Oficialii români au declarat joi că, în două zile,...
‹ adv ›

Peste 13 milioane de tone de cereale şi oleaginoase din Ucraina au tranzitat teritoriul României

Peste 13 milioane de tone de cereale şi oleaginoase din Ucraina au tranzitat teritoriul României pentru a ajunge pe...

INS: Exporturile de cereale și preparate pe bază de cereale au crescut cu 41% în primele nouă luni ale anului trecut

România a exportat, în primele nouă luni ale anului trecut, cereale şi preparate pe bază de cereale în sumă...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole