16.3 C
București
joi, 10 octombrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleDaea: Fermierii au smuls din rodul pământului 9 milioane de tone de...

Daea: Fermierii au smuls din rodul pământului 9 milioane de tone de grâu şi peste 2 milioane de tone de floarea-soarelui

Fermierii, aceşti făuritori de hrană ai ţării, au reuşit să întoarcă brazda ţării şi să smulgă din rodul pământului cele nouă milioane de tone de grâu şi cele peste două milioane de tone de floarea-soarelui, asigurând astfel necesarul de consum al României şi excedent pentru export, a declarat, miercuri, la deschiderea Indagra 2022, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

„Într-un moment extrem de prielnic, dăm întâlnire pe acest platou expoziţional celor care produc, celor care ne asigură hrana de zi cu zi, acelora care prin contribuţia zilnică ne aşează în faţă opţiunile pentru agricultură, fiind pe de o parte atât creatori de politice agricole, cât şi realizatorii acestora. Vreau să felicit fermierii români, aceşti făuritori de hrană ai ţării. Vă felicit, dragi fermieri, pentru efortul dumneavoastră de-a lungul vremii, dar, mai mult decât atât, pentru efortul pe care l-aţi făcut anul acesta în condiţii extrem de grele, cu situaţii deosebit de dificile, când lipsa de apă a acoperit aproape întreaga suprafaţă. Dumneavoastră aţi reuşit, prin munca iscusită, prin activitatea zilnică, să întoarceţi brazda ţării şi să smulgeţi din rodul pământului cele nouă milioane de tone de grâu şi cele peste două milioane de tone de floarea-soarelui, asigurând astfel necesarul de consum al României şi excedent pentru export. Sigur, la acest efort şi la această realizare nu putea să lipsească tehnica agricolă, cei care produc maşini şi utilaje, care în acest platou expoziţional îşi dau mâna cu făuritorii de hrană, fermierii români”, a spus Daea.

Ministrul de resort a punctat faptul că, la momentul actual, Planul Naţional Strategic pentru perioada 2023 – 2027, a ajuns în „pragul validării”.

„Planul Naţional Strategic este, practic, acel miez al activităţii noastre pe o perioadă de cinci ani, 2023-2027. Printr-un efort comun, printr-o acţiune permanentă, printr-o strădanie deosebită şi printr-o colaborare permanentă cu fermierii din România, am reuşit să ducem în pragul validării acest act programat extrem de necesar pentru ţară. Toate la un loc şi într-o derulare, zic eu, a nevoii şi în acelaşi timp a logicii de desfăşurare, ne-au permis nouă astăzi să stăm în faţa fermierilor cu fruntea sus, spunându-le că vom fi tot timpul alături de dumnealor. Suntem tot timpul în pragul executării misiunii încredinţate, acordăm subvenţiile la timp. De ieri până astăzi au mai intrat încă 100 de milioane de euro în contul fermierilor”, a menţionat oficialul.

Cel mai cunoscut eveniment agricol din România, Indagra, s-a deschis miercuri la Romexpo şi poate fi vizitat până duminică, 30 octombrie.

‹ adv ›

În paralel, va avea loc Indagra Food – târgul internaţional pentru industria alimentară, la care sunt aşteptate peste 412 de firme expozante.

Potrivit organizatorilor, ambele evenimente se desfăşoară sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României.

Deschise pe o suprafaţă de 29.000 mp, Indagra şi Indagra Food 2022 înregistrează un grad de internaţionalizare de 29%, cu firme din Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Coreea de Sud, Danemarca, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Moldova, Olanda, Polonia, Serbia, Spania, Suedia, SUA, Turcia, Ungaria şi Vietnam.

Indagra promovează producţia sustenabilă a culturilor şi prezintă tehnologiile care asigură un consum redus de energie şi de combustibil.

De asemenea, la Indagra Food 2022 vor fi prezenţi producători, distribuitori şi importatori de echipamente şi tehnologii pentru industria cărnii, dar şi reprezentanţi din domeniul panificaţiei, industrializării legumelor şi fructelor, prelucrării peştelui şi laptelui.

Programul de vizitare a celor două târguri este următorul: în perioada 26 – 29 octombrie, în intervalul orar 9:00 – 18:00, iar pe 30 octombrie, între orele 9:00 – 16:00. Preţul unui bilet de intrare este de 10 lei.

  • Citește despre ->
  • MADR
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

‹ adv ›

Compensații de 1.000 lei/ha pentru fermierii afectați de secetă – aprobate de Guvern

Guvernul a adoptat, miercuri, două măsuri pentru susţinerea producătorilor agricoli afectaţi de secetă: compensaţii financiare şi suspendarea de drept...

Ministrul Agriculturii: România poate sprijini Egiptul prin expertiza pe care o deţine în domeniul irigaţiilor

România poate sprijini Egiptul prin expertiza pe care o deţine în domeniul irigaţiilor, precum şi al cercetării, astfel încât...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole