Mărfurile agricole din Ucraina încep să creeze probleme în piață. Se întâmplă, însă, după ce Uniunea Europeană a deschis larg porțile și a permis tranzitarea acestora fără orice urmă de trasabilitate, fără certificate sanitar-veterinare sau de calitate, atrage atenția Cezar Gheorghe, expert în comerțul cu cereale și consilier onorific al ministrului Agriculturii, scrie puterea.ro.
Un astfel de exemplu este ceea ce se întâmplă cu rapița modificată genetic, care a ajuns la procesare în România și Germania.
Mai departe s-a întâmplat ceea ce era și de așteptat, rapița OMG a ajuns la procesare, fiind amestecată cu cea convențională și nu doar la noi, ci și în Germania, de exemplu.
În același timp, a crescut și prețul la rapiță, în contextul în care, din cauza ploilor, în Ucraina sunt probleme cu recoltarea florii soarelui, pe care mizau procesatorii români, și care prelucrează acum rapiță în loc de floarea soarelui.
În ultima săptămână, rapița a ajuns la un nivel de 625 euro pe tonă pe Euronext, cu un plus de 40 euro și chiar 50 de euro pe tonă față de săptămâna anterioară, în contextul explozilor care au avariat conductele de gaz Nord Stream 1 si 2 din Marea Baltică, știut fiind faptul că Norvegia este cel mai mare cumpărător din Uniunea Europeană de rapiță, materia primă pentru producția de biodiesel.