Zona strict protejată Sărături-Murighiol şi caii sălbăticiţi din pădurea Letea au fost afectaţi din cauza secetei prelungite, a declarat marţi, directoarea executivă a Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD), Viorica Bîscă.
Zona strict protejată Sărături-Murighiol a secat, iar autorităţile nu pot interveni, pentru a nu afecta ecosistemele.
O altă situaţie cauzată de secetă a fost observată în pădurea Letea, însă în cazul acesteia autorităţile au putut interveni.
Autorităţile au intervenit de altfel şi în cazul complexului Somova-Parcheş, unde au închis călugării pentru ca apa din lacuri să nu ajungă în Dunăre, iar resursa naturală să nu fie afectată.
Până în momentul de faţă, ARBDD nu a primit raportări privind mortalităţi piscicole.
Potrivit sursei citate, în momentul de faţă, ARBDD nu deţine informaţii din care să reiasă scăderea capturilor de peşte, în condiţiile în care pescarii şi centrele de primă vânzare a peştelui transmit autorităţii raportările la un interval de o lună, iar seceta s-a accentuat la finele lunii iunie-începutul lunii iulie.