19.9 C
București
marți, 16 aprilie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageArticoleCe este zmeurul remontant. Cele mai populare soiuri

Ce este zmeurul remontant. Cele mai populare soiuri

Zmeurul este un arbust fructifer apreciat de cultivatori pentru profitul care îl poate aduce de pe o suprafață mică. Iar consumatorii apreciază fructele pentru gust, aromă și abundența de vitamine.

Pentru a le oferi consumatorilor zmeure proaspete o perioadă cât mai îndelungată se cultivă soiurile remontante. Mai jos veți găsi informații despre:

  • Ce este zmeurul remontant;
  • Soiul de zmeur remontant Heritage;
  • Soiul de zmeur remontant Himbo-top (Rafzaqu);
  • Soiul de zmeur remontant Amira;
  • Soiul de zmeur remontant Joan Jay;
  • Soiul de zmeur remontant Polana;
  • Soiul de zmeur remontant Polka.

Ce este zmeurul remontant

Această grupă de zmeur cuprinde soiuri care produc fructe pe vârful tulpinilor de un an, începând de vara târziu până la sfârșitul toamnei.

Dacă sunt lăsate peste iarnă aceste tulpini produc din nou în anul următor, vara devreme, pe partea inferioară a tulpinilor. Totuși, calitatea fructelor pe tulpinile de doi ani de multe ori este mai joasă, iar recoltarea mai dificilă, din cauza intercalării tulpinilor de doi ani cu cele de un an, care sunt în creștere.

De asemenea, când păstrăm tulpinile în anul al doilea, cele care cresc sunt mai subțiri și mai înalte, deci recoltarea este mai dificilă și în toamnă.

În continuare vom descrie cele mai populare soiuri de zmeur remontant.

Citește și Tratamente la zmeur și mur. Măsuri de protecție

Soiul Heritage

Unul dintre cele mai vechi soiuri de zmeur remontant de origine americană, cultivat pe larg până astăzi. Planta este viguroasă, cu o capacitate de drajonare medie spre mare, lăstarii cu port erect și cu puțini ghimpi.

Fructele de mărime medie (2,3–3,0 g), de culoare roşu-intens, slab lucioase, de formă conică şi desprindere uşoară de receptacol, cu gust bun, echilibrat, puțin suculente.

Productivitatea bună (7-9 t/ha), transportabil.

Soiul de zmeur remontant Himbo-top (Rafzaqu)

Acest soi a fost creat Elveția în urma încrucișării soiurilor Autumn bliss și Himbo queen.

Plantele au o creștere viguroasă, formează lăstari fructiferi laterali, lungi. De aceea necesită sistem de suport. Soiul are o plasticitate ecologică bună, rezistent la frig și secetă, totuși pentru o dezvoltare bună necesită irigare.

Conform caracteristicii soiului, este rezistent la boli și dăunători, transportabil. Adaptabilitate buna la solurile grele. Rezistent la boli de rădăcină. Tulpini cu ghimpi. Pretabil pentru export pe distanțe mari.

Se deosebește de alte soiuri remontante prin fructele mari de 5-8 g și productivitate înaltă de circa 1-1,5 kg de la o plantă și 16-18 t/ha.

Zmeurele au formă conică, de culoare roşu–aprins și gust dulce-acrișor.

Soiul de zmeur remontant Amira

Soi de origine italiană, obținut prin încrucișarea soiurilor Tulameen și Polka.

Fructele sunt de înaltă calitate, de formă conică, ferme, cu aromă bună și termen de valabilitate mediu spre lung. Zmeurele de soiul Amira se întunecă mai repede în comparație cu alte soiuri, de aceea se recomandă recoltarea în stadiul de roz.

Plantele sunt moderat viguroase, aproximativ jumătate din mugurii din partea superioară a tulpinii înfloresc și formează fructe în primul an, iar dacă tulpinile sunt lăsate pentru iarnă, mugurii inferiori înfloresc în al doilea an.

Se recomandă instalarea suportului pentru a maximiza potențialul de randament. Potrivit pentru exploatare pe suprafeți comerciale în spatiu deschis și protejat.

Are o plasticitate ecologică bună, rezistent la frig și partial la secetă, soi viguros, necesită irigare pentru formarea fructelor mari și dezvoltarea normală a plantelor.

Conform caracteristicii soiului, rezistent la boli și dăunători, transportabil. Pretabil pentru export pe distanțe mari.

Soiul de zmeur remontant Joan Jay

Această varietate de zmeur este originară din Marea Britanie. Este un soi viguros, fără ghimpi, rezistent la frig și boli.

Necesită irigare obligatoriu pentru formarea fructelor mari (4-6 g), dezvoltare bună a plantelor și obținerea potemțialului productiv de aproximativ 14 t/ha. Zmeurele sunt dulci, de formă conic-rotungite, de culoare roșu-aprins, perisabile.

Zmeure Joan Jay. FOTO: www.whiteflowerfarm.com

Soiul fiind mediu transportabil este mai puțin pretabil pentru export la distanțe mari. Potrivit mai mult pentru procesare și congelare, decât pentru piața fructelor proaspete.

Recoltarea la acest soi poate fi relizată și mecanizat.

Caracteristicile soiului de zmeur remontant Polana

Este un soi de origine poloneză. Plantele au vigoarea de creștere mijlocie cu înălțimea de 1,2-1,4 m. Are o capacitatea de drajonare bună, iar lăstarii sunt înzestrați cu ghimpi.

Fructele de mărime medie spre mare(2,8-3,6 g), conic-alungite, de culoare roşu-închis. Pulpa slab suculentă, dulce, cu aromă plăcută. Fructele mediu transportabile la distanțe lungi, bune pentru consum în stare proaspătă şi pentru industrializare.

Productivitate înaltă, în funcție de shema de plantare și agrotehnică variză de la 16 până la 20 t/ha.

Rezistență bună la frig și medie la secetă, necesită irigare pentru formarea recoltelor înalte, poate fi afectată de variațiile de temperatură primăvara devreme, rezistent la boli și dăunători.

Soiul de zmeur remontant Polka

Soi de origine poloneză. Plantă de vigoare mijlocie (1,5 m înălțime), capacitatea de drajonare slab-mijlocie, tulpinile cu ghimpi.

Fructele mijlocii-mari (3,1-4,5 g), conic-alungite, de culoare roşu-întunecat, dulci (11.7 brix), cu gust deosebit şi aspect foarte atractiv.

Soi productiv (10-15 t/ha), cu transportabilitate foarte bună. Se recomandă cultivarea numai pentru recolta de toamnă, fructifică din iulie până în octombrie, maturarea începe cu 2 săptămâni mai târziu decât la soiul Autumn Bliss.

Poate fi cultivat fără suporturi. Pretabil pentru recoltarea mecanizată.

Citește și Tăieri de primăvară la zmeur. Când și cum se realizează

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Ce este zmeur-murul, ce avantaje are și cum îl îngrijim

Zmeur-murul (zmurul) după cum spune și denumirea, este un...
‹ adv ›

De ce fructele de zmeur se usucă, putrezesc – cauze și prevenire

Zmeurul nu este o cultură pretențioasă la întreținere (cu excepția soiurilor noi, de obicei mai exigente față de condiții)....

Plantarea zmeurului cu spalier – sfaturi practice

Zmeurul este o cultură mai puțin pretențioasă, fiind cu succes cultivat în majoritatea zonelor. Totuși, atunci când vorbim de...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole