Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a publicat Ghidul solicitantului pentru înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul agricol prin submăsura 9.1 din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, pentru pregătirea proiectelor ce vor fi depuse în cadrul sesiunii de primire a cererilor de finanţare din acest an.
Sprijinul public nerambursabil acordat prin submăsura 9.1 este 100%, însă nu poate să depăşească 10% din valoarea producţiei comercializate în primii cinci ani de la recunoaştere respectivului grup.
De asemenea, prin această linie de finanţare, grupurile de producători pot primi până la 100.000 euro/an. Sprijinul este forfetar, degresiv şi plătit în tranşe anuale, fiind acordat în baza unui plan de afaceri necesare pentru atingerea obiectivelor propuse, pentru o perioadă care nu poate depăşi 5 ani de la data la care grupul de producători a fost recunoscut.
Printre modificările principale cuprinse în versiunea finală a Ghidului solicitantului se numără: actualizarea punctajelor aferente criteriilor de selecţie, eliminarea obligativităţii prezentării de către solicitant a certificatului de înregistrare (verificarea fiind făcută de AFIR în ONRC), posibilitatea ca termenul de plată pentru grupurile de producători recunoscute în anii 2021 şi 2022 să depăşească data de 31.12.2025 , precum şi alte clarificări.
Sprijinul financiar acordat prin PNDR 2020 în cadrul submăsurii 9.1 „Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul agricol” susţine înfiinţarea şi funcţionarea administrativă a grupurilor de producători, astfel încât să se poată asigura valorificarea în comun a produselor agricole ale membrilor, dar şi integrarea pe piaţă a producătorilor primari prin adaptarea producţiei acestora la cerinţele pieţei şi comercializarea în comun a producţiei lor.
De asemenea, fondurile care vor fi disponibile pentru fermieri prin această submăsură pot fi utilizate pentru a asigura îmbunătăţirea performanţelor generale şi creşterea veniturilor generate de exploataţiile agricole şi pentru crearea şi promovarea lanţurilor scurte de aprovizionare.
Solicitanţii eligibili pentru sprijinul acordat prin submăsura 9.1 sunt Grupurile de producători din sectorul agricol, care sunt recunoscute oficial de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale înainte de solicitarea sprijinului, conform legislaţiei naţionale în vigoare (Ordonanţa Guvernului nr. 37/2005, cu modificările şi completările ulterioare).