17.1 C
București
joi, 10 octombrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageArticolePrincipii și reguli la elaborarea programului de aplicare a erbicidelor

Principii și reguli la elaborarea programului de aplicare a erbicidelor

Odată cu apariția erbicidelor și utilizarea lor pe scară largă, nu trebuie să se minimalizeze rolul deosebit pe care îl au în combaterea buruienilor, metodele preventive, agrotehnice ș.a. De aceea, este necesar să se vorbească despre combaterea integrată a buruienilor din cultură, în acest scop recurgându-se la toate măsurile.  

În vederea folosirii cu maximă eficiență a erbicidelor, este necesar să se elaboreze un program de combatere chimică a buruienilor. Acest lucru este absolut necesar întrucât se cunoaște că niciun erbicid aplicat singur nu rezolvă în mod satisfăcător problema combaterii buruienilor dintr-o cultură.

La elaborarea programului de aplicare al erbicidelor într-o unitate agricolă trebuie să se aibă în vedere următoarele principii și reguli:

‹ adv ›
  • Stabilirea tipurilor de asolament și a rotației culturilor. Numai după ce s-a stabilit ce plante se cultivă, rotația acestora, suprafețele ce revin fiecărei plante, se pot include în program erbicidele necesare. Odată cu acestea este necesară înființarea unui registru pentru ținerea evidenței aplicării erbicidelor pe sole și culturi.
  • Identificarea prin cartare a buruienilor predominante pe fiecare solă. Cunoscând ponderea principalelor specii de buruieni, se poate stabili și se pot alege acele erbicide cu ajutorul cărora se realizează o combatere maximă a buruienilor.
  • Stabilirea dozelor optime pentru fiecare erbicid în cazul când este aplicat singur și în cazul când este asociat cu alte erbicide. Pentru stabilirea dozelor optime și a rapoartelor dintre erbicide în cazul aplicării asociate, trebuie să se cunoască bine recomandările institutelor de cercetări și ale stațiunilor experimentale.
  • La alegerea erbicidelor, este necesar să se țină seama și de baza tehnico-materială de care dispune unitatea, deoarece unele erbicide se pot aplica atât cu aparatură terestră, cât și cu mijloace avia în timp ce alte erbicide (în special cele volatile) se pot administra numai cu mașini terestre.
  • După stabilirea sortimentului de erbicide precum și a dozelor de aplicare a acestora, se va calcula necesarul (în kg sau litri) pentru fiecare erbicid în parte și se va întocmi planul de aprovizionare în funcție de epoca de aplicare a fiecărui erbicid.

În afara regulilor de bază enumerate mai sus, pentru reușita tratamentului este necesară și respectarea unor cerințe tehnice, și anume:

  • păstrarea și conservarea erbicidelor în bune condiții;
  • pregătirea solului destinat aplicării erbicidelor (mărunțirea și nivelarea terenului);
  • respectarea vitezei de lucru în tot timpul acțiunii de mineralizare a erbicidelor;
  • precum și jalonarea corectă a terenului.

La utilizarea erbicidelor care se aplică în sol se impune condiția unei răspândiri uniforme pe suprafață și o bună amestecare cu acesta.

Pentru erbicidele cu acțiune sistemică, cele mai favorabile condiții le creează temperatura de 18-22°C în aer, timpul senin, fără vânt. Se va ține cont, în mod necesar, de faza de dezvoltare a plantelor de cultură, care să nu fie afectate, și faza de dezvoltare a buruienilor, care trebuie să fie în stadiul de maximă sensibilitate.

Pentru scăderea efectului permanent nociv al erbicidelor pentru cultura ce urmează, se recomandă introducerea lor în benzi (la prășitoare) late de 25-30 cm.

De asemenea, în zonele cu terenuri supuse fenomenelor de eroziune, pe solurile nisipoase, pe cele cu apă freatică la adâncime, pe terenurile irigate unde se cultivă mari suprafețe de cereale și plante tehnice, aplicarea erbicidelor trebuie să se facă cu multă atenție pentru a reduce la maximum efectul poluării.

Eficiența tehnică a erbicidului se apreciază prin stabilirea numărului de buruieni distruse sub acțiunea lui. Pentru acesta se numără buruienile în puncte de control de 1 m2 , înainte de erbicidare și la 3-5 zile după erbicidare.

Eficiența se exprimă în %, după formula:

S%=A – B x 100, unde:

  • S% – eficiența tehnică a erbicidului, %;
  • A – numărul de buruieni înainte de stropire;
  • B – numărul de buruieni rămase viabile.

Bibliografie:

  • Gumovschi A. Manualul fermierului pentru culturile de câmp.  Vol.I, Chişinău, 2021. 
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Erbicidarea de toamnă – start bun al culturilor de cereale păioase

Buruienile sunt plante fără valoare economică atunci când sunt...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole