Cum se cultivă armurariul. Cerințe, întreținere și recoltare

Armurariul (Silybum marianum) s-a adaptat la condițiile de mediu foarte diferite, de pe toate continentele, fiind una dintre cele mai solicitate și cultivate plante medicinale.

În funcție de soi și agrotehnică acesta asigură o productivitate de 1-2 tone de seminţe la ha și un profit destul de înalt.

Fructul și semințele de armurariu conţin derivaţi fenolici (silimarină, silibină) şi alţi flavonoizi, precum şi uleiuri grase, acid fumaric, mucilagii.

Fructele şi preparatele medicamentoase extrase din ele au acţiune hepatoprotectoare şi antihepatotoxică, fiind utilizate în tratamentul afecţiunilor ficatului.

• Descrierea botanică a armurariului;
• Cerințele armurariului față de condițiile mediului;
• Soiuri de armurariu;
• Fertilizarea armurariului;
• Semănatul armurariului;
• Lucrările de întreţinere a armurariului;
• Prevenirea și combaterea bolilor și dăunătorilor armurariului;
• Recoltarea armurariului.

Descrierea botanică a armurariului

Armurariul este o specie ierboasă anuală, cu rădăcina fusiformă, pivotantă, sub colet, grosimea ei este de 8-15 mm, pătrunde în sol până la 1 m. Tulpina este erectă, înaltă de 50-140 cm, ramificată în partea superioară, cu şanţuri longitudinale, pubescentă.

Frunzele sunt sesile alungit-ovate, lungi de 8-15 cm, amplasate altern pe tulpini, glabre, pătate cu alb, într-un model mozaical. Nervurile frunzelor se prelungesc pe margine cu câte un ghimpe.

Florile sunt roşii, grupate în antodii cu diametrul de 4-6 cm, tubulare, hermafrodite, receptaculul este cărnos; involucrul care acoperă antodiile este format din foliole tari, terminate cu un spin viguros, lung de 1,0-1,5 cm.

Armurariul înfloreşte în perioada iunie–august. Fructul este o achenă, prevăzută cu un papus alb.

Ar putea să te intereseze și Cultivarea salviei. Cerințe și îngrijire

Cerințele armurariului față de condițiile mediului

Deoarece provine din zone sudice, în condiţiile de stepă ale ţării noastre manifestă cerinţe specifice faţă de factorii de creştere şi dezvoltare.

Fiind o plantă anuală, armurariul se cultivă în asolamentele specializate de plante medicinale ori în asolamente mixte cu plante legumicole sau furajere.

Cultura poate reveni pe acelaşi teren peste 3-4 ani.

Cerinţele faţă de temperatură. Armurariul este o plantă termofilă şi necesită temperaturi ridicate (28-30°C) în timpul înfloririi şi fructificării. Primăvara, seminţele răsar în mod normal, când temperatura solului, la adâncimea de 10 cm, constituie 8-10°C.

Imediat după răsărire, plantulele sunt sensibile la îngheţuri; ajunse la faza de rozetă dezvoltată, plantele obţinute prin autoînsămânţare orisemănate în septembrie–octombrie suportă temperaturi negative de -8 – -10°C.

Cerinţele faţă de umiditate. Armurariul manifestă cerinţe moderate faţă de umiditate în timpul vegetaţiei. Dacă în momentul semănatului solul conţine suficientă umiditate în stratul superficial (0-10 cm), se poate obţine o răsărire uniformă şi o densitate optimă a plantei.

Seceta prelungită în timpul vegetaţiei intensive, în fazele de îmbobocire şi început al înfloririi, influenţează negativ producţia de fructe, dar măreşte conţinutul de principii active în seminţe.

Cerinţele faţă de lumină. Fiind o plantă de stepă, provenită din zonele sudice, preponderent aride, armurariul este o cultură iubitoare de lumină, nu suportă umbrirea de buruieni, mai ales înainte de îmbobocire.

Lumina intensivă directă este benefică pentru creştere şi pentru formarea unor organe generative viguroase şi influenţează pozitiv acumularea principiilor active în seminţe.

Cerinţele faţă de sol. Armurariul nu manifestă cerinţe deosebite faţă de sol şi se dezvoltă satisfăcător pe solurile erodate, puţin fertile. Cele mai mari producţii de seminţe se obţin pe soiuri cernoziomice cu textura medie, profunde şi permeabile.

Pentru cultura armurariului sunt contraindicate solurile argiloase, grele, precum şi cele sărăturoase, reci şi impermeabile.

Premergători buni pot fi cerealele, porumbul pentru siloz şi cel pentru boabe. Nu sunt recomandabile în calitate de premergătoare unele specii care au boli comune cu armurariul sau impurifică materia primă, ca floarea-soarelui sau tutunul.

Soiuri de armurariu

Cultură comparativ nouă, armurariul n-a fost profund studiat pentru a se selecta soiuri speciale. În majoritatea ţărilor se cultivă unele populaţii adoptate la condiţiile pedoclimatice concrete.

Pentru clima din zona noastră sunt potrivite căteva soiuri:

„Argintiu” – soi creat în Republica Moldova, caracterizat prin maturarea simultană a semințelor în calatidii. Acesta s-a dovedit a fi cel mai timpuriu, având o perioadă de vegetaţie de 110-115 zile.

„Silma” – soi de origine poloneză.

Fertilizarea armurariului

Armurariul are o reacţie pozitivă accentuată la fertilizarea cu doze optime de îngrăşăminte minerale. În regiunea noastră, pe soluri cernoziomice bogate în potasiu, doza optimă pentru armurariu va fi N60P60K60, din care P60K60 se administrează la arătura de bază, iar N60 – la cultivaţie, înainte de semănat.

Ele pot majora cu 24- 29% producţia de fructe şi conținul de silimarină. Lucrarea solului se efectuează în funcţie de premărgătoare, asigurarea cu umiditate şi gradul de îmburuienare.

Semănatul armurariului

Armurariul se seamănă primăvara foarte timpuriu, cu semănători de tip SPC-6 ori SO-4,2. Semănatul timpuriu asigură o răsărire uniformă a culturii, influenţând pozitiv recolta de fructe.

Cantitatea de seminţe necesară este de 8-10 kg la hectar. Se vor folosi seminţe de calitate cu puritatea de 95% şi germinaţia facultativă de 90%. Armurariul se seamănă la distanţe de 60-70 cm între rânduri, adâncimea optimă de încorporare a seminţelor în sol constituind 3-4 cm.

Lucrările de întreţinere

Imediat ce plantele au răsărit şi rândurile s-au conturat, trebuie începute lucrările de îngrijire: praşile mecanice între rânduri şi praşile manuale pe rând. Prima praşilă mecanică se aplică cu cultivatorul utilat cu discuri de protecţie a plantelor de pe rând.

În timpul perioadei de vegetaţie trebuie executate 2-3 prăşile mecanice între rânduri şi 1-2 prăşile manuale.

Densitatea optimă a armurariului este de 25-30 plante/m2 . Plantaţiile dese se răresc până la densitatea optimă, iar cele cu densitatea de 70-80 plante/m2 la răsărire nu trebuie rărite.

Buruienile din plantaţiile de armurariu pot fi combătute prin erbicidare cu preparat Gesagard 50 FW – 5 l /ha. Erbicidul se aplică prin stropire preemergent, la 1-2 zile după semănat.

Prevenirea și combaterea bolilor și dăunătorilor armurariului

Boala care atacă cel mai frecvent plantaţiile de armurariu este putregaiul rădăcinilor, produs de ciuperca Sclerotinia sclerotiorum. Aceasta afectează coletul, pe care apare o pâslă deasă, apoi ţesutul se brunifică, iar planta întreagă se ofileşte treptat.

Pentru prevenirea atacului de putregaise recomandă respectarea asolamentului şi a măsurilor de igienă culturală. Înainte de semănat,seminţele trebuie tratate cu fungicidul TMTD, VSC – 6 l/t).

Armurariul mai este uneori atacat şi de făinare. Făinarea se combate prin stropire cu soluţie de Fundazol 50 WP – 0,6 l/ha.

Printre dăunători s-au remarcat viermii-sârmă (Agriotes spp.) şi răţişoara sfeclei (Tanymecus spp.).

Aceşti dăunători se combat prin acţiuni organizatorice:

• respectarea asolamentului;
• evitarea amplasării după culturi atacate de dăunători similari;
• arătura adâncă după recoltarea premergătoarei;
• semănatul cât mai timpuriu;
• eliminarea buruienilor.

Recoltarea armurariului

Epoca optimă de recoltat se consideră a fi atunci 70-80% din inflorescenţe sunt uscate, înainte ca ele să se desfacă şi să elibereze fructele, care pot fi uşor suflate de vânt.

La această fază, frunzele se scutură, iar întreaga plantă începe să se usuce. Recoltarea se face pe vreme uscată şi senină.

Armurariul poate fi recoltat cu bune rezultate cu combine de mare capacitate reglate corespunzător, pentru a nu permite spargerea fructelor şi a nu le arunca odată cu masa vegetală pe care o elimină combina.

Imediat după recoltare, producţia trebuie condiţionată şi curăţată. Ulterior, fructele de armurariu se usucă până la umiditatea de 12-14% prin lopătări repetate, ele fiind întinse la soare pe o arie, în strat subţire.

Seminţele uscate se ambalează în saci de pânză şi se păstrează în depozite curate şi bine aerisite.

Ar putea să te intereseze și Cultura de gălbenele. Cerințe, întreținere și îngrijire

Bibliografie selectivă:

1. V. Starodub „Tehnologii în fitotehnie”, Chișinău 2008
2. N. Ciobanu, I. Pompuș, M. Cojocaru-Toma, „Plante din colecția Centrului Științific de Cultivare a Plantelor Medicinale USMF „Nicolae Testemițanu””, Chișinău 2019