3.9 C
București
marți, 10 decembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricolePlafonul financiar alocat măsurilor de sprijin cuplat în sectorul vegetal depăşeşte 430...

Plafonul financiar alocat măsurilor de sprijin cuplat în sectorul vegetal depăşeşte 430 milioane de lei 

Plafonul financiar alocat măsurilor de sprijin cuplat în sectorul vegetal pentru anul de cerere 2021 se ridică la 430,91 milioane de lei, respectiv echivalentul sumei de 87,09 milioane de euro, conform unui proiect de Hotărâre publicat pe site-ul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Proiectul prevede şi un transfer de fonduri de la măsurile de sprijin pentru soia, orez şi sfeclă de zahăr către castraveţi pentru industrializare cultivaţi în câmp, legume cultivate în sere şi solarii şi cartof timpuriu pentru industrializare.

„Se aprobă plafonul financiar de 430.913,348 mii lei, echivalentul sumei de 87.097,190 mii euro, care se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2022 şi plafoanele fiecărei măsuri de sprijin cuplat în sectorul vegetal pentru culturile prevăzute la art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 67/2021 privind stabilirea sectoarelor, culturilor şi speciilor de animale pentru care se acordă sprijin cuplat în anii 2021 şi 2022”, se menţionează în proiect.

În proiect se prevăd plafoanele aferente fiecărei măsuri de sprijin cuplat în sectorul vegetal notificate Comisiei Europene, respectiv 33,89 milioane euro pentru soia, 18,89 milioane de euro pentru sfeclă de zahăr, 17,21 milioane euro euro pentru lucernă, 6,34 milioane euro pentru legume cultivate în sere şi solarii (tomate pentru consum în stare proaspătă, castraveţi pentru consum în stare proaspătă şi/sau pentru industrializare, ardei, varză şi vinete pentru consum în stare proaspătă), 4,95 milioane de euro pentru orez, 2,5 milioane de euro pentru cartof timpuriu pentru industrializare şi 1,25 milioane de euro pentru tomate pentru industrializare cultivate în câmp.

‹ adv ›

De asemenea, suma notificată pentru sămânţă de cartof se ridică la 844.360 euro, 517.500 euro pentru fructe destinate industrializării: prune, mere, cireşe, vişine, caise şi zarzăre, 450.000 de euro leguminoasele boabe pentru industrializare/procesare: mazăre şi fasole boabe, 132.980 de euro pentru hamei, 90.000 euro pentru cânepă pentru ulei şi/sau fibră şi 10.000 de euro pentru castraveţi pentru industrializare cultivaţi în câmp.

Documentul precizează că plafoanele financiare notificate, aferente măsurilor de sprijin cuplat în sectorul vegetal prevăzute în proiect se modifică prin mecanismul de transfer de fonduri între măsurile de sprijin în scopul finanţării unei măsuri de sprijin pentru anul de cerere 2021, potrivit prevederilor europene privind plăţile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune.

„Măsurile de sprijin cuplat implicate în transferul de fonduri sunt: măsuri de la care se transferă fonduri: soia, orez, sfeclă de zahăr; măsurile care beneficiază de fonduri transferate: castraveţi pentru industrializare cultivaţi în câmp, legume cultivate în sere şi solarii: tomate pentru consum în stare proaspătă, castraveţi pentru consum în stare proaspătă şi/sau pentru industrializare, ardei, varză şi vinete pentru consum în stare proaspătă şi cartof timpuriu pentru industrializare”, potrivit proiectului.

În aceste condiţii, plafoane financiare aferente măsurilor de sprijin cuplat în sectorul vegetal, incluzând sumele rezultate în urma transferului de fonduri efectuat potrivit prevederilor europene sunt:

  • 154,52 milioane de lei, echivalentul sumei de 31,23 milioane de euro, pentru soia;
  • 85,17 milioane de lei (17,21 milioane euro) pentru lucernă;
  • 2,22 milioane de lei (450.000 euro pentru leguminoase boabe pentru industrializare/procesare: mazăre boabe şi fasole boabe;
  • 445.275 lei (90.000 de euro) pentru cânepă pentru ulei şi/sau fibră;
  • 20,22 milioane de lei, echivalentul sumei de 4,087 milioane de euro pentru orez.

De asemenea, mai sunt prevăzute plafoane:

  • 4,17 milioane de lei, echivalentul sumei de 844.360 euro pentru sămânţă de cartof;
  • 657.919 lei (132.980 euro) pentru hamei;
  • 79,65 milioane de lei (16,09 milioane de euro) pentru sfeclă de zahăr;
  • 6,18 milioane de lei (1,25 milioane de euro) pentru tomate pentru industrializare cultivate în câmp;
  • 67.088 lei (13.560 euro pentru castraveţi pentru industrializare cultivaţi în câmp;
  • 61.2 milioane de lei (12,37 milioane euro) pentru legume cultivate în sere şi solarii: tomate pentru consum în stare proaspătă, castraveţi pentru consum în stare proaspătă şi/sau pentru industrializare, ardei, varză şi vinete pentru consum în stare proaspătă;
  • 2,560 milioane de lei, echivalentul sumei de 517.500 euro pentru fructe destinate industrializării: prune, mere, cireşe, vişine, caise şi zarzăre;
  • 13,82 milioane lei, echivalentul sumei de 2,79 milioane euro pentru cartof timpuriu pentru industrializare.

Cuantumul pe unitatea de măsură pentru fiecare măsură de sprijin cuplat în sectorul vegetal, se calculează de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură prin raportarea plafoanelor financiare prevăzute la suprafeţele eligibile pentru anul de cerere 2021.

Plăţile pentru măsurile de sprijin cuplat în sectorul vegetal se fac în lei, la cursul de schimb de 4,9475 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2021 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

  • Citește despre ->
  • MADR
‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

AgriFish: Stabilirea posibilităților de pescuit și promovarea bioeconomiei

Secretarul de stat în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării...
‹ adv ›

Bugetul Programului de susținere a producției de cartof a fost majorat

În cadrul unei Hotărâri aprobate joi, Guvernul a suplimentat cu 3 milioane de lei suma alocată Programului de susținere...

MADR propune modificări ale legislației privind pășunile și sprijin pentru tineretul ovin

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a avut miercuri dimineaţa o întâlnire de lucru cu o delegaţie a...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole