Cultivarea salciei energetice necesită cunoașterea cerințelor speciei și asigurarea acestora pentru recolte bune.
Înfiinţarea plantației de salcie
Alegerea locului și calitatea terenului
Este important ca, în limita posibilităţilor, distanţa dintre utilizator şi plantaţie să fie cât mai mică. Suprafața minimă rentabilă este de 5 ha. Solurile cele mai bune pentru salcie au pH 5,5-7,5, dar pot fi utilizate și altele.
Se recomandă terenurile argiloase, dar sunt bune şi cele nisipoase, dacă se poate asigura umiditatea necesară. Salix creşte foarte bine pe terenurile cu înmlăştinire permanentă sau periodică, având o capacitate de evapotranspiraţie de 15-20 litri apă/zi/m².
Este recomandat utilizarea terenurilor plane, în vederea mecanizării recoltării. O problemă importantă la alegerea locului este ca drumurile de acces să fie practicabile iarna (în timpul recoltării).
Având în vedere viaţa lungă (25-30 ani) a unei plantaţii, precum si faptul că pot crește la înălţimi de 7-8 m, trebuie să avem în vedere aceste lucruri la alegerea locului plantaţiei.
O plantaţie bine pregătită poate să aducă o serie de beneficii zonei, ca aspect, loc preferat pentru multe animale, influenţă asupra climatului etc.
Pregătirea solului pentru salcia energetică
Pregătirea solului începe cu un an înaintea plantării copacilor, cu eliminarea buruienilor şi distrugerea rădăcinilor acestora. Terenul se ară și se lasă necultivat. Buruienile care apar în cursul verii se distrug cu erbicide totale.
Mai sunt necesare intervenţii mecanice, discuit și prăşit mecanic, pentru distrugerea completă a rădăcinilor. Toamna se execută o nouă discuire, iar primăvara, încă o erbicidare totală, dacă este nevoie, cât mai aproape de momentul plantării.
Înainte de plantare, terenul trebuie nivelat. Un teren bine pregătit ajută mult la plantare, iar solul acoperă butașii după plantare și astfel pierderile de umiditate vor fi reduse.
Plantarea salciei energetice
În cazul executării manuale, înaintea plantării, lujerii se taie la lungimea de 18±1 cm și se țin în apă minimum 24 de ore. Plantarea se face din martie (după dezgheţ) până la începutul lunii mai.
Puieții plantați în lunile martie și aprilie au o dezvoltare mai bună a rădăcinii, deci și a arboretului.
Plantarea se face pe câte două rânduri, la o distanţă de 75 cm între ele, urmate de un spaţiu liber de 150 cm, după care iarăși două rânduri la 75 cm și așa mai departe.
Distanţa între doi puieți de salcie pe rând este de 60-65 cm. La un hectar, sunt necesare aproximativ 14.000 de bucăți. Pentru a uşura recoltarea (cu combină sau cu tractor la care se atașează un utilaj de recoltat), este bine ca rândurile să fie cât mai lungi, iar la capete să existe drumuri de acces. În caz contrar, trebuie lăsat liber un spaţiu necesar pentru întoarcerea mașinii.
Întreţinerea plantației de salcie energetică
Combaterea buruienilor
Combaterea buruienilor este foarte importantă. La cel mult o săptămână după plantare, se administrează erbicide, soluţii care acţionează asupra seminţelor buruienilor.
În perioadele următoare, se acţionează mecanic, ori de câte ori va fi necesar, în general de 5-6 ori pe an. Ca regulă generală, se intervine atunci când, pe o suprafaţă cât palma, apar 2-3 buruieni mai mari de 2-3 cm.
În anul al doilea, sunt suficiente în general două intervenţii mecanice. În cazul în care, în primul an, am reuşit să facem o combatere eficientă, în anii următori nu va mai fi necesară nicio intervenţie, pentru că plantele se consolidează şi buruienile nu mai au condiţii de dezvoltare.
Fertilizarea salciei energetice
La începutul dezvoltării, plantaţia de Salix are nevoie de îngrăşăminte, în special pe bază de azot. Fertilizarea se face fie cu îngrășăminte minerale, fie cu nămol de la staţiile de epurare ale localităţilor.
Cantităţi recomandate de îngrăşăminte minerale (azotat sau uree): anul I – 450 kg/ha, anul II – 100-150 kg/ha, anul III – 100-150 kg/ha.
Administrarea se face primăvara, înainte de a începe creşterea lujerilor. Se acordă o mare atenţie, astfel încât utilajul folosit să nu distrugă tulpina!
Împrăştierea nămolului se face înainte de plantaţie sau imediat după recoltare, cu ajutorul utilajului clasic de împrăştiat bălegar.
Nămolul asigură necesarul de fosfor (P), dar nu şi necesarul de potasiu (K), motiv pentru care acesta se administrează separat. De asemenea, frunzele căzute asigură o bună sursă de fertilitate pentru sol.
Recoltarea salciei energetice
Recoltarea se face iarna, după ce au căzut frunzele. Pentru suprafeţe mari, se utilizează combina dotată cu un sistem special.
Mașina taie lujerii, îi toacă, iar tocătura se colectează într-o remorcă tractată de un tractor (similar cu recoltarea porumbului pentru siloz).
Dacă terenul nu permite intrarea combinei, se recomandă utilaje de recoltat, atașabile la tractor. Acestea au o productivitate mai redusă, dar o mobilitate mai mare.
Plantaţiile de Salix au în anul 1 o recoltă de circa 10-15% din recolta unei plantaţii mature (o plantaţie este matură din anul trei). În acest an se dezvoltă rădăcina și se consolidează planta.
După prima recoltare tulpina devine mai densă (mai mulţi lujeri pe o tulpină). În anul 2 producţia rezultată este de cca 30-35% din recolta unei plantaţii mature. Începând din anul 3, recolta este cea maximă (30-35 t/ha, la o umiditate de circa 30%) ceea ce se menţine în toţi anii următori.
În viaţa unei plantaţii anul 1 este determinantă. În această perioadă trebuie să avem grijă deosebită de plantaţie. În anii următori aproape nu mai avem alte intervenţii decât recoltarea și administrarea de îngrășăminte minerale (sau naturale) în intervale de doi ani în vederea obţinerii unei recolte mai mari.
Citiți și despre Salcia energetică – o afacere profitabilă, în condițiile actuale.
Bibliografie:
- Gumovschi A. Biomasa ca sursă regenerabilă de energie.,Modulul de instruire. ACSA, Chişinău, 2012, 45p.