20.1 C
București
vineri, 11 octombrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleRăzboiul din Ucraina ar putea amâna planurile UE vizând agricultura durabilă

Războiul din Ucraina ar putea amâna planurile UE vizând agricultura durabilă

Comisia Europeană ar putea amâna publicarea propunerilor sale vizând agricultura durabilă, care erau aşteptate săptămâna aceasta, în condiţiile în care impactul războiului din Ucraina asupra aprovizionării cu alimente a făcut ca unele state membre să se opună reformării sectorului agricol, informează Reuters.

Uniunea Europeană a demarat un proces de modernizare a tuturor sectoarelor pentru ca acestea să devină mai „verzi”, inclusiv a celui agricol, care este responsabil pentru aproximativ 10% din emisiile de gaze cu efect de seră ale blocului comunitar.

Executivul comunitar se gândea la o serie de obiective, precum reducerea la jumătate a utilizării de pesticide până în 2030, şi a început să elaboreze legi prin care aceste obiective să devină o realitate.

‹ adv ›

Cu toate acestea, Reuters susţine că în prezent Executivul comunitar analizează o posibilă amânare a două noi propuneri: obiective obligatorii de refacere a naturii şi o lege privind pesticide mai sustenabile, care urmau să fie publicate miercuri.

Oficialii UE ar urma să decidă luni asupra calendarului propunerilor, care concurează cu planurile de urgenţă destinate să răspundă la creşterea preţurilor la energie şi a celor cu privire la aprovizionarea cu alimente, după ce invadarea Ucrainei a majorat preţurile la grâu şi orz şi a generat temeri cu privire la posibile lipsuri.

Rusia şi Ucraina sunt responsabile pentru mai mult de 30% din comerţul mondial cu grâu şi peste 50% din cel cu ulei, seminţe şi şrot de floarea soarelui. În plus, UE importă cantităţi semnificative de nutreţ şi îngrăşăminte din regiunea Mării Negre.

Miniştrii europeni ai Agriculturii se reunesc luni la Bruxelles pentru un schimb de opinii cu privire la situaţia actuală a pieţei agroalimentare în urma invadării Ucrainei de către Rusia.

Discuţiile se vor axa pe identificarea măsurilor de garantare a securităţii alimentare în UE, atât în perioada imediat următoare invadării, cât şi dintr-o perspectivă pe termen mai lung.

Ministrul francez al Agriculturii, Julien Denormandie, a spus că războiul din Ucraina a făcut ca unele ţări să pună sub semnul întrebării tranziţia la o nouă politică agricolă europeană, dar asta nu înseamnă că tranziţia nu ar trebui să aibă loc.

„Da, realizarea acestei tranziţii şi asigurarea aprovizionării cu aliment este complicată, dar asta nu înseamnă că nu o vom face pentru că este complicată”, afirmat Denormandie, la Consiliul Agricultură şi Pescuit de la Bruxelles.

Un grup de aproximativ 400 de oameni de ştiinţă şi experţi în sectorul alimentar au avertizat vineri că abandonarea practicilor agricole sustenabile ar fi contraproductivă.

„Aceste măsuri nu ne-ar duce mai aproape, ci mai degrabă ne-ar îndepărta de un sistem alimentar care să fie rezilient la şocurile viitoare şi la a livra diete sănătoase şi sustenabile”, au subliniat cercetătorii, într-un comunicat de presă.

În schimb, cercetătorii au făcut un apel pentru trecerea la culturi mai puţin dependente de îngrăşămintele care sunt produse pe baza gazelor naturale ruseşti şi o dietă bazată mai mult pe plante, pentru a reduce cantităţile de cereale necesare pentru a hrăni animalele.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

‹ adv ›

Regulamentul UE privind defrișările – Comisia Europeană cere încă 12 luni pentru tranziție

Având în vedere feedback-ul primit de la partenerii internaționali cu privire la stadiul pregătirilor, Comisia Europeană propune acordarea unui timp suplimentar...

CE propune un sprijin de 120 mln de euro pentru fermierii din cinci ţări

Comisia Europeană a propus luni alocarea a 119,7 milioane de euro din rezerva pentru agricultură pentru a sprijini în...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole