Una dintre metodele științifice prin care se pot afla informații despre structura și compoziția chimică a solului este cartarea agrochimică.
Dar, în trecut, fermierii noștri nu aveau la îndemână această tehnologie și, totuși, cunoșteau foarte bine calitățile solului. Cum? Se foloseau de anumite indicii.
Spre exemplu, mirosul solului, prezența rămelor în sol sau flora spontană de la fața locului spune multe despre caracteristicile solului iar fermierul este interesat să le cunoască.
Calitatea solului poate fi aflată de la prima „mirosire”
Este metoda prin care un specialist francez Christophe Frébourg, directorul companiei de consultanță Frébourg Agro-Ressources și expert în viața solului îi învață pe agricultori să analizeze solul. Metoda prin care facem prima inspecție a solului.
Există 3 cazuri specifice profilului de sol de suprafață:
Primul este mirosul de ciupercă, cel care arată că un sol funcționează bine. Acesta este un criteriu decisiv că un sol funcționează bine, deoarece ciupercile joacă un rol decisiv în funcționarea solului.
Al doilea este acela în care solul nu emană miros, iar asta poate spune despre acel sol că a primit foarte multe chimicale.
Al treilea este acela în care solul nu miroase bine. Acesta este un semn de funcționare anaerobă. Un sol care nu este suficient oxigenat nu are suficientă viață, iar dacă primul miros perceput este de putrefacție, este semn că materia organică este depozitată într-un mediu anaerob, ceea ce determină o fermentație slabă.
Există și mirosul de fier vechi, prezent într-un mediu bogat în fier și, în plus, hidromorf. Acesta este tipic unui sol insuficient de oxigenat și prea puțină viață în el.
Totodată, expertul consideră că fermierii nu trebuie să se aștepte la mirosuri caracteristice la adâncime, în profilul de sol.
Aprecierea solului după populația de râme
Râmele sunt principalii factori ai fertilității solului. Se apreciază că solul cu 80-100 râme/m2 nu are nevoie de lucrări de afânare, râmele fiind considerate plug biologic, exemplu este solul din pădure.
Galeriile formate de râme până la 80-100 cm adâncime asigură o bună afânare și permeabilitate pentru acumularea și conservarea apei în sol.
Râmele trec prin corpul lor de la 50 t/ha/an până la 300t/ha/an sol amestecat cu materia organică cu care se hrănesc. Particulele de sol care trec prin tubul digestiv se amestecă cu sucul gastric lipicios și ies sub formă de macroagregate.
Primăvara râmele scot la suprafața solului 15-20 t/ha excreții. Acestea sunt argumente pentru a spune că solul populat cu râme este un sol fertil.
Pentru că râmele trăiesc numai în solul cu conținut bogat în materie organică cu reacție neutră (pH 7-7,8) și cu umiditate corespunzătoare, fermierii sunt obligați să asigure materia organică necesară și un grad de umiditate favorabil acestor activități.
Citește și despre Cum să crești fertilitatea solului în agricultura ecologică.
Aprecierea reacției solului după plantele din flora spontană care cresc în parcelă
Se apreciază că:
- este sol puternic acid când crește Nardus stricta (țepoșica);
- este sol acid când predomină Oxalis acetosella (măcrișul iepurelui);
- este slab acid spre neutru când crește Anemone nemorosa (păștiță);
- este slab alcalin când crește Viola tricolor (trei-frați-pătați),
- este sărătură când crește Salicornia herbacea și Suaeda maritime.
- sunt suprafețe cu apă stagnantă când întâlnim buruienile Equisetum arvense (coada calului), Mentha longifolia (isma) și Phragmites communis (stuf).
Aprecierea fertilități solului după plantele din flora spontană care cresc în parcelă
Pelinul negru (Artemisia vulgaris) preferă terenurile puțin fertile. Amaranthus ssp, cunoscută popular drept talpa-gâștei, apare în general pe solurile care prezintă azot liber.
Sunt soluri bogate în azot cele pe care cresc știr (Amaranthus), lobodă (Chenopodium), zârnă (Solanum nigrum), laptele cucului (Euphorbia), răcovină (Stelaria media) etc.
Sunt soluri sărace în calciu, cu structură necorespunzătore, pe care cresc punguța (Thlaspi arvense), trei frați pătați (Viola tricolor), piciorul cocoșului (Ranunculus rp) etc.
Prezența urzicilor (Urtica dioica), anunță faptul că solul este unul fertil, dar că are un exces de azot și o lipsă de cupru.
Busuiocul sălbatic (Galinsoga parviflora) în termeni științifici, se dezvoltă pe solurile cu exces de azot și care prezintă o lipsă de cupru.
În general, prezența (Oxalis oxyptera, Oxalis triangularis) pe anumite terenuri semnalează un sol argilos, cu o deficiență de calciu și molibden și un nivel scăzut al PH-ului.
Ridichea sălbatică (Raphanus raphanistrum) preferă solurile ce au o lipsă de bor și magneziu.
Rogozul (Cyperus rotundus) crește de obicei pe solurile acide, dense, anaerobice și care prezintă o lipsă de magneziu.
Păpădia (Taraxacum officinale) este probabil planta cel mai ușor de recunoscut. Însă ce nu știu poate mulți dintre noi este că existența ei pe anumite terenuri este condiționată de solul fertil și care are în compoziția sa bor.
Iarba grasă (Portulaca oleracea) – crește pe soluri cu umiditate, fertile, bine structurate, bogate în materie organică.
Prezența pătlaginei (Plantago major) – pe un anumit teren semnalează faptul că acesta este argilos, neaerisit și compact.
Ștevia de unt (Rumex obtusifolius) preferă solurile argiloase, compacte și umede.
La aprecierea texturii solului se urmăresc următoarele caracteristici:
- este sol nisipos dacă este format din grăunți de nisip nelegați care nu formează agregate;
- este sol nisipos dacă alături de nisip se găsește material fin. Acesta formează agregate care se sfărâmă ușor;
- este sol luto-nisipos cu aspect heterogen, formând agregate cu grad de sfărâmare mijlociu;
- este sol lutos, alcătuit din material fin, omogen, formează agregate care se sfărâmă greu;
- este sol luto-argilos format din material foarte fin și omogen care formează agregate rezistente;
- este sol argilos din care lipsesc grăunții de nisip și formează agregate tari care nu se sfărâmă.
Determinarea texturii solului în câmp
Se ia o probă de sol din parcelă, se umectează și se sfărâmă în mână până când se poate modela. Se face un sul de 3-5 cm lungime și 0,5 cm grosime care se îndoaie în formă de inel. În urma acestei proceduri, se constată următoarele:
- dacă nu se poate forma sulul și se sfărâmă, este o textură grosieră;
- dacă se poate forma sulul, dar se rupe la îndoire, este o textură mijlocie;
- dacă se formează ușor sul și nu se rupe la îndoire este textură fină.
La aprecierea umidității solului în câmp se procedează în felul următor:
a) se strânge în mână un bulgăre din parcela respectivă și:
- dacă este rece și palma se udă, este prea umed și nu se poate lucra;
- dacă se udă mâna și, trecut peste o hârtie sugativă nu lasă urmă, se poate lucra;
b) se frământă în mână un bulgăre din parcelă și i se dă drumul de la 1 metru înălțime:
- dacă se turtește, este prea umed și se amână lucrarea;
- dacă se sfărâmă în agregate, se poate lucra;
c) se trage o brazdă și:
- dacă se varsă în urma plugului, se poate lucra;
- dacă se lipește de melte și taie brazda sub formă de curele, se amână lucrarea.
Determinarea umidității solului în câmp
Aprecierea aproximativă a gradului de umiditate a solului se face cu degetele, iar dacă prin cădere se turtește are umiditate de 40-50%.
- Este sol umed când umezește ușor mâna și hârtia și dă senzația de rece la mână. Are umiditate de 36-40%.
- Este jilav când prin presare umezește hârtia și prin uscare se decolorează. Strâns în mână, formează un bulgăre care prin cădere se desface în agregate. Are umiditate de 25-30%.
- Este reavăn atunci când în contact cu mâna dă senzația de rece, dar nu umezește hârtia. Are umiditate de 18-25%.
- Este sol uscat atunci când prin frecare rezultă praf, iar prin umezire se închide la culoare. Are umiditate 15-18%.
Cunoașterea acestora si alte metode dă posibilitatea fermierilor să se orienteze în câmp asupra caracteristicilor solurilor pe care lucrează.
Citește și despre Compactarea solului – cum poate fi evitată problema.
Bibliografie: Popescu Vasile. Metode practice la îndemâna fermierilor. Revista Lumea Satului, Mai 2020.
