‹ adv ›
luni, 6 februarie, 2023
-1.4 C
București

-

‹ adv ›
HomepageȘtiriTârgul Produs în GAL va fi deschis până duminică

Târgul Produs în GAL va fi deschis până duminică

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), împreună cu Federaţia LEADER, organizează Târgul Produs în GAL, în perioada 30 septembrie – 3 octombrie 2021, informează joi un comunicat al instituţiei.

Târgul este organizat cu prilejul împlinirii a 10 ani de când Programul LEADER se implementează în România şi 30 de ani de Program LEADER în spaţiul european.

Pe parcursul celor patru zile de târg, membrii Grupurilor de Acţiune Locală (GAL) împreună cu producătorii, beneficiari ai acestora, vor organiza standuri expoziţionale cu vânzare de produse agroalimentare şi meşteşugăreşti/nealimentare. Vor fi prezentate produse diverse, specifice mai multor regiuni.

„De-a lungul timpului, MADR a implementat metoda LEADER cu responsabilitate şi asumare, implicând GAL-urile în spiritul dezvoltării comunităţilor locale. Pentru viitor, MADR îşi propune să continue în această privinţă în beneficiul spaţiului rural, într-o abordare de jos în sus, pornind de la nevoile identificate în comunitate”, susţin reprezentanţii Ministerului Agriculturii.

Evenimentul se adresează în special Grupurilor de Acţiune Locală care îşi asumă dezvoltarea armonioasă şi durabilă a mediului rural, dar şi altor actori din domeniul public sau privat implicaţi în menţinerea Programului LEADER.

Prin intermediul acestui eveniment se va realiza un schimb de idei şi de planuri realiste care să contribuie la un viitor rural menit să atingă potenţialul zonelor rurale din România şi Uniunea Europeană, se menţionează în comunicat.

Târgul Produs în GAL are loc în cadrul evenimentului „România – Leader de 10”, în curtea Ministerului Agriculturii, în perioada 30 septembrie – 3 octombrie 2021, între orele 10:00-18:00. Intrarea va fi liberă pentru vizitatori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Tulcea: Producătorii locali din judeţ învaţă să facă vânzare şi în online

Producători din patru grupuri de acţiune locală (GAL) participă, vineri şi sâmbătă, în centrul oraşului Tulcea, la Târgul producătorilor...

Bistriţa-Năsăud: Ziua produselor agroalimentare româneşti, sărbătorită printr-un târg al producătorilor locali

Ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti este sărbătorită anul acesta, la Bistriţa, printr-un târg al producătorilor locali deschis, vineri,...

Înscrierile la INDAGRA și Indagra Food & Carnexpo 2021 sunt în plină desfășurare

În perioada 27 – 31 octombrie, ROMEXPO organizează INDAGRA - Târgul internațional de produse și echipamente din domeniul agriculturii,...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole