13.1 C
București
miercuri, 13 mai, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricolePutin: Rusia poate să înlocuiască cerealele ucrainene destinate Africii

Putin: Rusia poate să înlocuiască cerealele ucrainene destinate Africii

Moscova poate înlocui cerealele ucrainene destinate Africii, a declarat luni preşedintele rus Vladimir Putin pe fondul apropierii summitului Rusia-Africa, preconizat să se desfăşoare joi la Sankt-Petersburg, după ce Kremlinul s-a retras din acordul privind exportul de cereale ucrainene prin Marea Neagră, crucial pentru aprovizionarea cu alimente la nivel mondial, relatează AFP.

„Aş dori să vă asigur că ţara noastră este capabilă să înlocuiască cerealele ucrainene atât pe o bază comercială, cât şi gratuit mai ales că ne aşteptăm la o nouă recoltă record în acest an”, susţine Putin într-un articol publicat pe site-ul Kremlinului, intitulat „Rusia şi Africa: unirea eforturilor pentru pace, progres şi un viitor prosper”.

„În pofida sancţiunilor, Rusia îşi va continua eforturile energice pentru a asigura distribuirea de cereale, produse alimentare, îngrăşăminte şi alte bunuri spre Africa, reţeaua de ambasade şi misiuni comerciale ruseşti în Africa urmând să fie extinsă”, adaugă Putin.

Semnat în iulie 2022 la Istanbul şi prelungit de două ori, acordul privind transportul de cereale ucrainene, care a permis exporturile agricole ucrainene prin Marea Neagră în pofida ofensivei ruse, a expirat săptămâna trecută.

‹ adv ›

Timp de un an, acest pact a făcut posibil ca aproape 33 de milioane de cereale ucrainene să poată părăsi porturile ucrainene de la Marea Neagră, în principal porumb şi grâu, contribuind la stabilizarea preţului la alimente pe plan mondial, evitând astfel riscul unor penurii.

Moscova a refuzat prelungirea acordului, care a expirat la 17 iulie, deplângând livrări insuficiente de cereale către ţările sărace şi obstrucţionarea propriilor exporturi de produse agricole şi îngrăşăminte.

Uniunea Africană (UA) şi-a exprimat regretul marţea trecută cu privire la neprelungirea respectivului acord.

„Îndemn părţile interesate să rezolve problemele pentru a permite reluarea transportului continuu şi securizat al cerealelor şi îngrăşămintelor din Ucraina şi Rusia spre regiunile care au nevoie de ele, în special Africa”, a declarat preşedintele Comisiei UA, Moussa Faki Mahamat, pe contul său de Twitter.

Moscova a declarat vineri că „înţelege” preocupările ţărilor africane, promiţând să continue livrările spre ţările care au nevoie.

‹ adv ›

Rusia a afirmat săptămâna trecută că va considera navele care se îndreaptă spre porturi ucrainene la Marea Neagră drept vase cu încărcături militare, deci potenţiale ţinte militare. Un avertisment similar a urmat apoi din partea Ucrainei la adresa navelor care s-ar îndrepta spre porturile ruse de la Marea Neagră, ceea ce a acutizat şi mai mult tensiunile, pe fondul războiului dus de Moscova în Ucraina. 

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

FAO: Prețurile mondiale la carne ating un nivel record în aprilie 2026

În aprilie 2026, prețurile mondiale la carne au atins...
‹ adv ›

Direcția Agricolă Suceava: termene-limită pentru înregistrarea în agricultura ecologică în 2026

Direcția Agricolă Suceava aduce la cunoștința celor interesați că, pentru anul 2026, termenul-limită de înregistrare în agricultura ecologică este: 5...

Înghețurile de primăvară amenință recolta de mere din Polonia: producția ar putea scădea cu până la 50%

În ultimele zile, experții și-au exprimat îngrijorarea serioasă privind starea viitoarei recolte din Polonia. Din cauza înghețurilor de primăvară,...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole