12.4 C
București
sâmbătă, 27 aprilie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleProducţia de lână a scăzut cu 3,2%, iar cea de ouă cu...

Producţia de lână a scăzut cu 3,2%, iar cea de ouă cu 2,4%, în 2020

Producţia de lână a scăzut anul trecut cu 3,2%, respectiv cu 767 tone, faţă de 2019, totalizând 23.057 tone, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Tot în scădere, cu 2,4%, respectiv cu 136 milioane de ouă, a fost anul trecut şi producţia de ouă, care a ajuns la 5,428 miliarde de bucăţi.

Pe de altă parte, producţia totală de lapte a fost cu 1,2% mai mare în anul 2020 faţă de 2019, depăşind 46,697 milioane hectolitri, din care producţia de lapte de vacă a reprezentat 40,04 milioane hectolitri, cu 463.000 hectolitri (+1,2%) peste nivelul anului precedent.

Pe acest segment, au fost înregistrate creşteri în regiunile de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (+5,9%), Centru (+5,5%), Nord-Vest (+3,5%), Nord-Est (+2,3%), Vest (+1,6%) şi scăderi în celelalte regiuni de dezvoltare: Sud-Est (-5,4%), Sud-Vest Oltenia (-3,7%), Sud-Muntenia (-2,6%).

În ceea ce priveşte greutatea animalelor destinate sacrificării pentru consum, aceasta a scăzut în anul 2020 faţă de anul 2019, la toate speciile de animale şi păsări.

Astfel, în anul 2020 comparativ cu anul 2019, greutatea animalelor şi păsărilor destinate sacrificării pentru consum a scăzut cu 4,7% la ovine şi caprine, cu 4,2% la păsări, 4,1% la porcine şi cu 3,4% la bovine, însă în structura producţiei de carne nu au intervenit modificări semnificative. 

Sursa foto: pxhere.com

  • Citește despre ->
  • INS
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

INS: Producţia de ţiţei a României a scăzut cu 2,9%, importurile au crescut cu 4,4%

România a produs, în primele două luni ale acestui...
‹ adv ›

INS: Importurile de lapte brut au crescut cu 34,3%, în primele două luni

Unităţile de procesare din România au colectat, în primele două luni ale anului, o cantitate de 192.982 tone de...

Producţia de carne de porc a crescut în februarie, raportat la ianuarie, însă a scăzut la pasăre, bovine, ovine şi caprine

Producţia de carne de porc a României s-a majorat în luna februarie 2024 cu 10,56%, faţă de luna precedentă,...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole