12.4 C
București
joi, 25 aprilie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleMinistrul Mediului: Raţional şi eficient trebuie să luptăm pentru reducerea emisiilor în...

Ministrul Mediului: Raţional şi eficient trebuie să luptăm pentru reducerea emisiilor în domeniul agriculturii

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, a declarat marţi că nu împărtăşeşte părerile referitoare la eliminarea îngrăşămintelor chimice din agricultură, întrucât s-ar reduce foarte mult productivitatea, precizând că susţine agricultura de precizie în vederea creşterii eficienţei în acest domeniu.

„Nu sunt de acord cu acele păreri care spun să eliminăm îngrăşămintele chimice din agricultură pentru că am reduce foarte mult productivitatea, dar susţin agricultura de precizie unde putem să creştem foarte mult eficienţa. Nu sunt de acord cu cei care spun că nu ar trebui să mâncăm carne de vită. Dincolo de faptul că ferma mea, fermă de familie, ar avea o problemă destul de mare şi eu personal aş avea o problemă foarte mare pentru că îmi place foarte mult carnea de vită. Nu îmi plac abordările extremiste, dar raţional şi eficient trebuie să luptăm pentru reducerea emisiilor în domeniul agriculturii”, a precizat Barna Tanczos, la Conferinţa Naţională dedicată Programului „Tineri Lideri pentru Agricultură”.

El a subliniat că măsurile pentru reducerea emisiilor trebuie să fie active şi eficiente, în condiţiile în care transporturile şi agricultura sunt domeniile care au cel mai mare impact asupra mediului.

„Sunteţi generaţia cea mai receptivă la provocările de mediu. Sunteţi generaţia care înţelege cel mai bine că ceea ce facem şi ceea ce lăsăm în urma noastră o să impacteze pe termen mediu şi lung natura. Astăzi sunt ministru al mediului şi privesc un pic cu alţi ochi activitatea din agricultură. Sper să nu fie o spălare de creier pe viaţă. (…) Dincolo de producţie, dincolo de asigurarea hranei pentru cetăţeni, activitatea agricolă are un impact şi pe mediu. Provocările Europei, provocările pe plan mondial sunt foarte mari în ceea ce priveşte protejarea mediului. Din statisticile Uniunii Europene reiese că domeniile non ITS, deci nu vorbim de producerea de energie, de transport sau de domenii care poluează masiv, dar domeniile celelalte au un impact semnificativ, iar transporturile şi agricultura sunt domeniile care au cel mai mare impact asupra mediului: 25% transporturile, 25% agricultura. Agricultura foarte mult pe emisiile de metan, emisiile de dioxid de carbon şi cu siguranţă măsurile trebuie să fie active, eficiente, pentru reducerea emisiilor”, a transmis el.

În opinia sa, finanţările care vin dinspre Ministerul Agriculturii pentru agricultura ecologică trebuie să fie substanţiale, la fel şi finanţările pentru protejarea mediului înconjurător şi pentru ecoscheme.

„Finanţările pentru practicile prietenoase cu mediul trebuie să fie consistente. Eu înţeleg provocările colegului şi prietenului meu, domnului Chesnoiu, pentru că pe bugetul actual, pe Planul Naţional Strategic (PNS) este greu să asigure aceste finanţări dar trebuie să rămână consistente. Trebuie să introducem plăţile pentru Natura 2000. Sunt alte state membre care deja fac acest lucru şi avem nevoie de finanţare pentru a compensa pierderile generate de restricţiile în Natura 2000. Avem nevoie de finanţări în domeniul forestier pentru că peste tot în Europa domeniul forestier beneficiază de finanţări prin PNS. Este foarte mare nevoie de finanţare substanţială pentru cartofi. (…) Este o cultură extrem de importantă şi cu siguranţă suntem capabili să producem la fel de mult şi de bine ca polonezii, de exemplu, dar este nevoie de scheme de finanţare la fel de consistente cum sunt cele din Polonia. Speranţa mea este că generaţia tânără va combina această preocupare pentru mediu cu profesionalismul pe care deja îl învăţaţi din băncile facultăţii şi sper ca agricultura românească să devină mai performantă, mai prietenoasă cu mediul şi să ne recâştigăm locul binemeritat în Europa”, a mai spus ministrul Mediului.

Clubul Fermierilor Români a organizat marţi Conferinţa Naţională dedicată Programului „Tineri Lideri pentru Agricultură”, primul program major european care îşi propune să adreseze în mod creativ nevoia de a creşte atractivitatea pentru agricultură a noii generaţii.

Programul îşi doreşte să asigure continuitatea fermelor, pe fondul îmbătrânirii populaţiei, şi să gestioneze riscurile asociate schimbărilor climatice, care necesită punerea la lucru a noilor tehnologii şi modele de afaceri.

Programul „Tineri Lideri pentru Agricultura” urmăreşte pregătirea generaţiei de tineri fermieri pentru: succesiunea afacerii de familie, reprezentarea intereselor fermierilor la nivel european şi naţional, asumarea rolului de lider în propria afacere şi comunitatea rurală, promovarea noilor tehnologii din Agricultura 4.0 şi crearea unei comunităţi de tineri promotori ai inovaţiei şi antreprenoriatului.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Analiză: Timiş, în topul judeţelor cu potenţial agricol ridicat

Judeţul Timiş se află în topul judeţelor cu potenţial...
‹ adv ›

Prahova: Agricultorii spun că situaţia grâului e critică din cauza secetei şi cer desfiinţarea sistemului antigrindină

Agricultorii din judeţul Prahova spun că, la această oră, situaţia culturilor de grâu este critică pe fondul secetei şi...

Vrancea: Zeci de fermieri au protestat împotriva sistemului antigrindină, cerând suspendarea tragerilor cu rachete

Zeci de fermieri s-au adunat luni, cu tractoarele din dotare, în faţa Unităţii de Combatere a Căderilor de Grindină...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole