22 C
București
duminică, 28 mai, 2023

-

‹ adv ›
HomepageȘtiriFermierii vor protesta vineri în mai multe județe din țară și în...

Fermierii vor protesta vineri în mai multe județe din țară și în București

Fermierii organizează, vineri, proteste în mai multe judeţe din ţară şi în Capitală, nemulţumiţi de soluţia găsită de Comisia Europeană la problemele şi dezechilibrele grave cu care se confruntă sectorul agro-alimentar românesc, pe fondul distorsiunilor de piaţă cauzate de conflictul armat din Ucraina.

„Reprezentanţii Alianţei pentru Agricultură şi Cooperare, formate din Federaţia Naţională a Producătorilor din Agricultură, Industria Alimentară şi Servicii Conexe din România – PRO AGRO, Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR, Uniunea de Ramură Naţională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – UNCSV, Forumul Agricultorilor şi Procesatorilor Profesionişti din România – Forumul APPR transmit un nou apel la solidaritatea şi spiritul european al tuturor fermierilor români, pe care îi încurajează să se alăture protestului nostru, pentru demnitate şi respect, organizat în 7 aprilie, în diferite puncte ale ţării.

Potrivit acestora, protestul de vineri se fundamentează pe nevoia de stabilitate şi predictibilitate a fiecărui fermier din România şi pe dorinţa de a-şi desfăşura activitatea în condiţii de egalitate cu oricare fermier european şi de a fi susţinuţi şi protejaţi de către decidenţii europeni şi naţionali.

„Reamintim că această formă extremă de manifestare este consecinţa nemulţumirii şi dezamăgirii profunde a fermierilor români în legătură cu soluţia găsită de Comisia Europeană la problemele şi dezechilibrele grave cu care se confruntă sectorul agro-alimentar din ţara noastră, pe fondul distorsiunilor de piaţă cauzate de conflictul armat din Ucraina.

Eliminarea totală, începând cu mijlocul anului trecut, a taxelor vamale pentru toate mărfurile din Ucraina a exportat, în plan comercial, efectele războiului în ţările limitrofe printr-un efect de dumping involuntar, deoarece a stimulat fermierii ucraineni să vândă sub cost odată cu forţarea ritmului fluxurilor de marfă”.

În context, reprezentanţii fermierilor atrag atenţia că această măsură nu a ajutat şi nu îi va ajuta pe fermierii ucrainieni să îşi reia ciclul de producţie în condiţiile unei escaladări puternice a cheltuielilor cu inputurile, în schimb a perturbat extrem de puternic piaţa din România.

Judeţele în care se vor organiza proteste sunt Alba, Arad, Argeş, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Buzău, Constanţa, Covasna, Galaţi, Iaşi, Mureş, Olt, Satu Mare, Timiş, Tulcea, Vrancea şi Bucureşti.

Discută cu fermierii în grupurile Agrobiznes pe WhatsApp ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Fermierii anunță protest pe 7 iunie, dacă nu se soluționează problema importurilor cerealelor din Ucraina

Asociațiile de fermieri solicită Președintelui, Guvernului și Ministerului Agriculturii...
‹ adv ›

Dorin Florea: Fermierii trag un semnal de alarmă – ne comportăm de parcă am avea un parcurs în capitalism de sute de ani

Politicianul Dorin Florea, fostul primar al municipiului Târgu Mureş, consideră nejustificate reacţiile unor oficiali împotriva protestului fermierilor care a...

Mureş: Fermierii au blocat circulaţia în municipiul reşedinţă, acuzând preţurile de dumping ale produselor ucrainene

Peste 200 de tractoare şi utilaje agricole au blocat, vineri, circulaţia în municipiul Târgu Mureş, în timpul unui protest...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole