4.7 C
București
spot_img

-

HomepageȘtiriFermierii din Maramureș au demarat recoltarea porumbului, fiind amânată cu aproape două...

Fermierii din Maramureș au demarat recoltarea porumbului, fiind amânată cu aproape două săptămâni

Fermierii individuali şi asociaţii au demarat recoltarea porumbului, amânată cu aproape două săptămâni din cauza vremii nefavorabile, a declarat miercuri, vicepreşedintele Asociaţiei Fermierilor Maramureş – Vest, Marius Pop.

„Cultura de porumb din această toamnă se arată a fi una promiţătoare atât pentru mici fermieri individuali, dar şi pentru fermierii care deţin terenuri întinse, adică, fermierii asociaţi. Recoltarea porumbului a început atât pe parcele mici, dar şi pe cele mari. Unii fermieri s-au asociat pentru a reduce costurile de recoltare din cauza scumpirii carburanţilor, iar cei mai puţin dotaţi, adică fără tractoare sau combine de recoltare, au trecut la strângerea manuală a porumbului. În judeţul Maramureş, există aproape 7.000 ha de porumb cultivate care urmează a fi recoltate în luna octombrie. Strângerea porumbului ar fi început mult mai deverme, aproape de sfârşitul lunii septembrie, însă, ploile frecvente au amânat recoltarea”, a spus Marius Pop.

Potrivit acestuia, cultura porumbului predomină zona de şes a judeţului Maramureş, îndeosebi pe terenurile nisipoase din vecinătatea cursurilor de apă.

„Zonele din apropierea râurilor Someş, Lăpuş, Tisa sau a micilor pârâuri, dar şi pe dealurile cu expunere la soare e propice acestei culturi. Ţăranii din judeţ au păstrat obiceiul de a cultiva în zonele tradiţionale de peste 40 de ani, cu mici excepţii când se mai ajunge la rotirea culturilor. Nu e vorba de terenuri pretenţioase, dar putem spune că sunt acele terenuri care se pretează la cultura porumbului. Din păcate, de mulţi ani, culturile de porumb din zonele de şes şi deal sunt atacate de mistreţi care distrug parcele însemnate, deşi proprietarii au cerut sprijinul autorităţilor pentru a interveni, acestea s-au limitat a spune doar că au în vedere fără a face nimic. Astfel, mistreţul a devenit unul dintre cei mai mari inamici ai culturii porumbului în ultimii 15 ani, fără ca ţăranii sau fermierii să fie sprijiniţi în mod practic” a mai spus Marius Pop.

Recolta de porumb din acest an va fi depozitată în spaţiile special amenajate de fermieri, acasă sau într-unul din cele trei depozite de cereale care au fost construite în judeţ.

Conform acestuia, fermierii asociaţi au investit aproape 30.000 de lei în construcţia unor noi depozite de cereale din momentul închiderii celor situate la periferia municipiului Baia Mare care au fost scoase la vânzare şi transformate în spaţii comerciale.

De asemenea, în judeţul Maramureş mai funcţionează trei mori cu destinaţii multiple şi un procesator pentru ulei de floarea soarelui. Porumbul procesat se vinde în unele situaţii direct de la producător sau pe piaţa liberă din municipiul Baia Mare, unde funcţionează o mini bursă a cerealelor.

„O mare parte din porumbul recoltat în această toamnă va fi utilizat în gospodărie sau ferme ca hrană pentru animale” a mai adăugat Marius Pop.

Elena Balamatiuc
Elena Balamatiuc
Staff Editor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recomandate

Cultivarea pepenelui galben – sfaturi utile

Cultivarea de succes a pepenelui galben presupune respectarea mai...

Copilitul lăstarilor la roșii. Când se realizează și care este rolul

Copilirea roșiilor (tomatelor) presupune tăierea unor lăstari (copili) la plantele de roșii. Această metodă este aplicată în special de...

VIDEO. Ascenza lansează 4 produse bio de protecție a plantelor pe piața României

Compania Ascenza vine cu câteva noutăți importante pe piața europeană pentru anul 2022, reunite sunt brandul Blexia. Noile produse...

Scheme de tratament la cais: produse și perioade recomandate

Pomii de cais pot fi afectați în diferite etape ale vegetație de o gamă largă de boli și dăunători....
‹ adv ›

Comentarii recente

Top Recomandate