7.1 C
București
vineri, 24 ianuarie, 2025

-

‹ adv ›
HomepageAnaliticaRaport: Peste jumătate din suprafața UE, sub avertizare de secetă. România, pe...

Raport: Peste jumătate din suprafața UE, sub avertizare de secetă. România, pe harta dezastrului

Urmăreşte canalul Agrobiznes pe WhatsApp

Peste jumătate din suprafața Uniunii Europene, inclusiv a Marii Britanii, este afectată de secetă, potrivit unui studiu al Centrului Comun de Cercetare al Uniunii Europene. Lipsa apei se vede nu numai în calitatea culturilor, ci și în energia tot mai puțin obținută cu ajutorul hidrocentralelor. România se află printre țările serios afectate.

Analiza evoluției și impactului secetei prelungite asupra Uniunii Europene arată că 44% din suprafața Europei (UE + Marea Britanie) este sub avertizare de secetă, iar 9% este sub alertă de secetă – niveluri asociate cu deficit de umiditate în sol, combinat cu afectarea plantelor.

Seceta critică din mare parte a Europei este exacerbată de valurile timpurii de caniculă, care se suprapun peste deficitul de precipitații din sezonul de iarnă-primăvară, care s-au situat la circa o cincime din media anilor 1991-2000 în UE + Marea Britanie.

‹ adv ›

Debitele râurilor sunt și ele afectate în multe țări, iar volumele de apă din lacurile de acumulare au niveluri foarte scăzute.

Toate acestea la un loc ar putea necesita măsuri extraordinare de management al apei și energiei în țările afectate, arată Comisia Europeană într-un comunicat remis luni.

România, printre țările serios afectate

Lipsa precipitațiilor duce la scăderea nivelului de apă din sol, iar plantele sunt direct afectate – în zonele de câmpie din Italia, în sudul, centrul și vestul Franței, în centrul Germaniei și estul Ungariei, în Portugalia și nordul Spaniei.

De asemenea, Franța, România, Spania, Portugalia și Italia vor avea recolte reduse anul acesta, potrivit datelor Centrului Comun de Cercetare al UE. Germania, Polonia, Ungaria, Slovenia și Croația vor fi și ele afectate.

În Italia, în bazinul fluviului Po se înregistrează cel mai înalt nivel de severitate a secetei. În cinci regiuni ale țării a fost declarată urgență din cauza secetei, iar numeroase localități s-au văzut nevoite să raționalizeze apa. Măsuri similare s-au luat în Franța.

Mai puțină energie de la hidrocentrale

În Spania, volumele de apă din lacurile de acumulare sunt cu 31% mai reduse decât media ultimilor 10 ani.

Hidrocentralele au produs până la începutul lunii iulie mai puțină energie decât media perioadei 2015-2021 în multe țări europene: Italia (- 5.039 GWh, comparat cu media 2015-2021), Franța (- 3.930 GWh), Portugalia (- 2.244 GWh), Norvegia, Spania, România, Muntenegru, Bulgaria.

Prognozele pentru lunile viitoare nu arată o îmbunătățire a situației, din contra. Managementul resurselor de apă este vital pentru a asigura aprovizionarea populației în zonele afectate.

Studiul publicat de Comisia Europeană arată că trebuie făcute eforturi și pentru adaptarea la schimbările climatice, prin găsirea unor soluții sustenabile pentru agricultură.

Urmăreşte canalul Agrobiznes pe WhatsApp
‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

AgroMeteo: Aprovizionarea cu apă în cultura grâului de toamnă, optimă în întreaga țară

Aprovizionarea cu apă în cultura grâului de toamnă, pe...
‹ adv ›

AgroMeteo: Rezerva de umiditate în cultura grâului de toamnă, în limite satisfăcătoare în toată ţara

Rezerva de umiditate în cultura grâului de toamnă, pe adâncimea de sol 0 - 100 centimetri, se va încadra...

AgroMeteo: Culturile de toamnă vor avea ritmuri lente de creștere

AgroMeteo: Culturile de toamnă (rapiţă, orz şi grâu) vor înregistra ritmuri lente de creştere şi dezvoltare în aproape toată...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole