22 C
București
duminică, 28 mai, 2023

-

‹ adv ›
HomepageȘtiriDaea: În PNS 2023-2027 avem peste 100 de forme de sprijin şi...

Daea: În PNS 2023-2027 avem peste 100 de forme de sprijin şi toate sunt aşteptate de fermierii români

Planul Naţional Strategic (PNS) al României pentru perioada 2023 – 2027, care are o alocare financiară de 15,8 miliarde de euro, a primit miercuri aprobarea Comisiei Europene, a anunţat Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Potrivit ministrului de resort, Petre Daea, PNS 2023 – 2027 este „un plan naţional bun, bine echilibrat şi bine construit”, care conţine peste 100 de forme de sprijin ce răspund nevoilor pe care le au fermierii români.

„PNS are alocată o sumă de 15,8 miliarde de euro şi este structurat pe cei doi piloni – plăţi directe şi dezvoltare rurală. Sigur, cei mai mulţi bani vor fi pe plăţi directe. Nu trebuie să neglijăm faptul că perioada 2021 – 2022 a fost o perioadă de tranziţie, în care am consumat banii din exerciţiul financiar 2021 – 2027, practic din acest plan, pe modelul şi pe măsurile care au fost stabilite până acum. În PNS 2023 – 2027 avem peste 100 de forme de sprijin şi toate sunt aşteptate de fermierii români”, a declarat, ministrul Agriculturii, Petre Daea.

Acesta a susţinut că au fost făcute deja actele normative care asigură implementarea PNS, iar în prezent se află în plin proces de modificare a softului agenţiilor de plăţi.

„Trebuie să modificăm şi softul, pentru că este foarte important, e alt concept, sunt alte legături, alte conexiuni. Suntem în plin proces de realizare a softului pentru anul viitor, pentru că trebuie să depunem cererile în primăvară şi dăm drumul cât mai repede cu putinţă, să putem pune în mişcare banii europeni atât de necesari. Şi noi ştim să-i luăm. În agricultură, banii europeni s-au luat de fiecare dată şi eu doresc ca niciun cent să nu rămână în afară graniţei”, a subliniat Daea.

Ministrul Agriculturii a reamintit că PNS 2023 – 2027 a fost încărcat pe platforma Comisiei Europene în data de 18 octombrie 2022, România fiind pe ultimul loc la depunerea acestui document, însă, în urma îmbunătăţirilor aduse, a ieşit un Plan Naţional Strategic bun, apreciat de forul european.

„În data de 18 octombrie, am încărcat pe platforma Comisiei, Planul Naţional Strategic al României, practic s-a validat atunci din punct de vedere tehnic (…). Până la validarea formală, nu am stat deloc. Am făcut actele normative care asigură implementarea PNS. Am fost pe ultimul loc la depunere, pentru că de 2 ani de zile nu s-a făcut nimic, iar acum am reuşit să recuperăm ceea ce aveam de recuperat, să modificăm ceea ce era de modificat, să rectificăm şi să îmbunătăţim din punct de vedere al conceptului, în aşa fel încât cele 372 de observaţii au fost modelate, iar aprecierea Comisiei a fost că este un plan naţional bun, bine echilibrat, bine construit şi e făcut în aşa fel încât să răspundă nevoilor pe care le au fermierii români”, a adăugat Petre Daea.

Prezentarea în detaliu a Planului National Strategic (PNS) al României pentru perioada 2023-2027 va fi făcută miercuri de ministrul Agriculturii, în cadrul unei conferinţe de presă, susţinută la sediul MADR, începând cu ora 15:00.

Discută cu fermierii în grupurile Agrobiznes pe WhatsApp ›
  • Citește despre ->
  • MADR

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Festivalul Ținutului Vinului – Vin din Prahova

Joi, 25 mai 2023, ministrul Petre Daea, alături de...
‹ adv ›

MADR: Plafonul financiar pentru sprijinul cuplat în sectorul vegetal depăşeşte 452 mln lei

În ședința de Guvern din data de 26 mai 2023 a fost adoptată Hotărârea pentru aprobarea plafoanelor financiare alocate...

Ajutor de stat în valoare de 3 milioane de lei pentru reducerea accizei la motorina utilizată în acvacultură

Întreprinderile mici şi mijlocii care îşi desfăşoară activitatea în acvacultură vor beneficia de un ajutor de stat pentru reducerea...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole