11.1 C
București
luni, 18 martie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleCu sprijinul României, sectorul agricol din Republica Moldova poate beneficia de oportunităţile...

Cu sprijinul României, sectorul agricol din Republica Moldova poate beneficia de oportunităţile oferite de UE

Comerţul cu produse agroalimentare, schimbul de informaţii privind sistemul antigrindină şi identificarea unor modalităţi de intensificare a cooperării bilaterale au fost principalele teme analizate luni de către ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, şi omologul său din Republica Moldova, Viorel Gherciu.

Potrivit unui comunicat al MADR remis AGERPRES, ministrul român a reiterat angajamentul pentru sprijinirea parcursului european al Republicii Moldova, în baza procesului de reforme şi a priorităţilor asumate în contextul implementării Acordului de Asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană.

„Pentru mine, Republica Moldova reprezintă o nouă regiune de dezvoltare, din punctul de vedere al agriculturii. Vă asigur de toată susţinerea mea şi a colegilor din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pentru că ţările noastre au atât de multe în comun. Vă vom pune la dispoziţie întreaga noastră pregătire în materie de politici publice, în procesul de armonizare a legislaţiei cu cea europeană, în domeniul agroalimentar. Puteţi conta pe deplin pe sprijinul nostru în toate domeniile de interes pentru dumneavoastră, pornind de la dezvoltarea sistemului de irigaţii, funcţionalitatea sistemului antigrindină, sectorul agriculturii ecologice sau schimbul de experienţă în domeniul fitosanitar”, a afirmat ministrul Adrian Chesnoiu.

Creşterea competitivităţii pe piaţa europeană a fermierilor din cele două ţări a fost un alt subiect abordat în cadrul întrevederii, la care a participat şi preşedintele Comisiei parlamentare pentru agricultură şi industrie alimentară din Republica Moldova, Vladimir Bolea.

„Prin facilităţile oferite de statutul de membru al Uniunii Europene, România şi-a îmbunătăţit performanţa în domeniul agricol. Acest lucru s-a văzut în ultimii ani nu doar prin creşterea producţiei agricole a României, dar şi prin deschiderea pe care ţări importante au manifestat-o faţă de sectorul agricol românesc. Cu sprijinul României, sectorul agricol din Republica Moldova poate beneficia de oportunităţile oferite de Uniunea Europeană”, a adăugat ministrul român.

El le-a transmis oficialilor moldoveni că în anul 2019, printr-o acţiune de voluntariat, la nivelul AFIR, a fost lansată o aplicaţie mobilă care face legătura directă între consumatori şi cei care obţin produse de calitate.

„Prin acest proiect de responsabilitate socială şi culturală, am dorit să aducem plus valoare actului administrativ. În acest moment, în aplicaţie se regăsesc numeroase produse alimentare certificate din România. Îmi doresc ca, în perioada următoare, să includem în acest proiect cât mai multe produse obţinute de fermierii şi producătorii din Republica Moldova, pentru a înlesni accesul oamenilor la produse autentice, gustoase şi de calitate”, a adăugat ministrul român al Agriculturii.

Cooperarea dintre ministerele agriculturii din România şi Republica Moldova include schimbul de bune practici prin organizarea de sesiuni de instruire, în scopul dezvoltării durabile a sectorului agroalimentar.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va continua să acorde sprijin Republicii Moldova, domeniile de interes urmând a fi identificate prin consultare cu reprezentanţii ministerului omolog din Republica Moldova. 

  • Citește despre ->
  • MADR
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

MADR: Consultări cu asociațiile reprezentative din sectorul vegetal și zootehnic

Principalele modificări ale proiectului de ordin privind modalitatea de...
‹ adv ›

Guvernul a aprobat cadrul general de implementare al Programului pentru Acvacultură și Pescuit 2021—2027

Hotărârea privind stabilirea cadrului general de implementare a operațiunilor cofinanțate din Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură...

Peste 78 milioane lei decontate de MADR pentru consumul de energie electrică cu irigațiile

Până la data de 6 martie 2024, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, a...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole