3.2 C
București
marți, 19 martie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleChesnoiu: Tratamentul seminţelor cu neonicotinoide se face sub stricta supraveghere a ANF

Chesnoiu: Tratamentul seminţelor cu neonicotinoide se face sub stricta supraveghere a ANF

Tratamentul seminţelor cu neonicotinoide se face sub stricta supraveghere a Autorităţii Naţionale Fitosanitare, iar Regulamentul European 11.07/2009 permite acordarea unor derogări în ceea ce priveşte utilizarea acestor substanţe în cazul în care sănătatea plantelor este ameninţată de pericole ce nu pot fi evitate cu alte mijloace, a declarat, pentru AGERPRES, ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu.

„Revenind la derogarea acordată, este foarte important să subliniem că tratamentul cu neonicotinoide se face sub stricta supraveghere a ANF, însămânţarea se face cu indicarea parcelei unde s-au folosit seminţe tratate, iar apicultorii sunt informaţi cu privire la acest aspect”, a explicat Chesnoiu.

El a subliniat că orice decizie pe care o ia la nivelul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale are în spate „o fundamentare temeinică şi o argumentaţie solidă”, construite pe baza dialogului direct cu cei cărora li se adresează măsurile luate.

„După cum ştiţi, imediat după preluarea mandatului am demarat o consultare extinsă cu toate sectoarele. M-am întâlnit şi cu reprezentanţii sectorului vegetal, şi cu cei din sectorul zootehnic şi cu reprezentanţii apicultorilor. Sigur că am remarcat şi eu inclusiv încercarea folosirii acestui subiect în scop politic, prin instigarea apicultorilor, prin rostogolirea unor informaţii trunchiate. Am văzut că se fac petiţii fundamentate pe votul politic exprimat în diferite organizaţii europene şi nu pe studii certe, pe date statistice, care nu ar lăsa loc de îndoială. Consider că trebuie să avem în vedere întregul tablou şi că argumentele sunt cele care trebuie să primeze”, a spus Adrian Chesnoiu.

El a precizat că, în ceea ce priveşte acordarea derogării pentru folosirea neonicotinoidelor în tratamentul seminţelor, Regulamentul European 1107/2009 permite acordarea acestor derogări în situaţia în care „sănătatea plantelor este ameninţată de pericole ce nu pot fi evitate cu alte mijloace rezonabile”.

„Altfel spus, Comisia Europeană a decis interzicerea utilizării uzuale a neonicotinoidelor, dar permite folosirea controlată a acestora, prin decizia statelor membre, în caz de atac al dăunătorilor. România este binecuvântată cu un sol fertil, dar, în acelaşi timp, bogat în dăunători. Dintre aceştia, doi fac ravagii în culturile de porumb şi floarea soarelui: Tanymecus dilaticollis, denumită popular răţişoara porumbului şi Agriotes spp. cunoscut sub numele de viermele sârmă. Sunt fermieri în ţara noastră care din cauza nivelului ridicat al infestării solului cu aceşti dăunători au fost nevoiţi să întoarcă brazda. Atât de mari sunt pierderile constatate. Sunt dăunători pentru a căror combatere eficientă nu există altă substanţă decât insecticidul din grupa neonicotinoidelor, folosit la momentul însămânţării, tocmai pentru o limitare cât mai bună a efectelor acestor pesticide pentru mediu. Celelalte state care nu folosesc neonicotinoide, nu o fac pentru că e interzisă folosirea uzuală, ci pentru că nu mai au urgenţa cerută de Regulament. Nu se mai confruntă cu acţiunea acestor dăunători, care pot compromite până la 30% din producţie. Statele respective au eliminat aceşti dăunători prin instituirea în trecut a obligaţiei de însămânţare doar cu seminţe tratate cu neocotinoide. După ce au îndepărtat această problemă, au susţinut interzicerea folosirii acestui tip de pesticid, iar acest lucru poate fi privit inclusiv din perspectiva competiţiei extrem de strânse a rezultatelor în agricultură”, a punctat ministrul Agriculturii.

Acesta a adăugat că sunt aduse în mod eronat în discuţie studii care ar arăta o legătură directă între folosirea acestor tratamente la seminţe şi decesul populaţiei albinelor, pentru că, în realitate, la nivelul EFSA nu a fost prezentat niciun studiu ştiinţific care să facă legătura directă dintre neonicotinoide şi moartea albinelor, ci o cercetare care menţionează expunerea la neonicotinoide drept un posibil factor pentru decesul albinelor.

„Există însă două cercetări ştiinţifice aprofundate realizate de Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice care au demonstrat că dacă tratamentul cu neonicotinoide se face sub strictă supraveghere şi în dozele recomandate, nu exista remanenţe ale substanţelor în plantă, de natură să pună în pericol viaţa albinelor”, a precizat Chesnoiu.

Ministrul a semnalat că, în cazul în care nu se acordă această derogare, confruntat cu situaţia pierderii unui procent semnificativ al producţiei, fermierul va fi tentat să aplice foarte multe tratamente în vegetaţie, care reprezintă un risc mult mai mare pentru mediu şi implicit pentru albine.

„Astfel de tratamente se fac din păcate după ureche, cu substanţe admise, dar în doze mult mai mari şi nerecomandate, fără supravegherea ANF. Aceasta poate fi una dintre explicaţiile pentru care, pe teritoriul României, în anii în care a fost permisă folosirea neonicotinoidelor numărul populaţiei de albine a înregistrat o creştere şi nu un declin. Altfel spus, în momentul în care permiţi tratarea seminţelor controlat, într-o perioadă scurtă de timp şi doar pentru zonele unde atacul de Tanymecus şi spp este imposibil de înlăturat prin folosirea altor pesticide, nu mai există motiv pentru fermieri să aplice tratamente periculoase pentru albine în vegetaţie, când activitatea acestora este intensă”, a menţionat Adrian Chesnoiu.

El a a adăugat că a discutat săptămâna aceasta cu apicultorii şi dialogul va continua şi şi-a exprimat încrederea că aceştia „nu se vor lăsa atraşi în folosirea acestei teme în scop politic”.

„Vin dintr-o familie de apicultori, cunosc cât de puternică este dragostea apicultorului pentru această mică vietate fără de care agricultura nu ar exista şi noi toţi nu am putea supravieţui. Mierea românească are un potenţial uriaş de creştere, ţinând cont că Europa importă 40% din mierea folosită. Şi aici există un paradox, mierea importată în Uniunea Europeană provine din state în care la culturile de floarea-soarelui se foloseşte sămânţă tratată cu neonicotinoide. Departe de mine gândul să nu ţin cont de opiniile apicultorilor. Am discutat cu aceştia chiar şi în această săptămână şi voi continua dialogul cu ei şi în perioada următoare. Le înţeleg îngrijorările şi nevoia de sprijin şi am încredere că nu se vor lăsa atraşi în folosirea acestei teme în scop politic”, a mai spus ministrul Agriculturii.

Conform datelor furnizate de acesta, în anul 2017, an în care a fost acordată derogare, doar pe 18% din suprafaţa însămânţată cu floarea-soarelui au fost folosite neonicotinoidele în tratarea seminţelor, iar în 2018 suprafaţa a scăzut la 12%.

Astfel că, suprafaţa de floarea soarelui netratată a fost de 88%, tocmai pentru că tratamentele sunt permise doar unde există urgenţă.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

MADR: Consultări cu asociațiile reprezentative din sectorul vegetal și zootehnic

Principalele modificări ale proiectului de ordin privind modalitatea de...
‹ adv ›

Guvernul a aprobat cadrul general de implementare al Programului pentru Acvacultură și Pescuit 2021—2027

Hotărârea privind stabilirea cadrului general de implementare a operațiunilor cofinanțate din Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură...

Peste 78 milioane lei decontate de MADR pentru consumul de energie electrică cu irigațiile

Până la data de 6 martie 2024, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, a...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole