15 C
București
joi, 25 aprilie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleAPIA oferă Sprjin cuplat pentru venit - carne vită, 279 euro/cap

APIA oferă Sprjin cuplat pentru venit – carne vită, 279 euro/cap

Sprjinul cuplat pentru venit – carne vită, intervenție cu impact asupra sectorului zootehnic, presupune acordarea unei plăți unice pe cap de animal, cuplată de producție.

Alocarea financiară orientativă pentru anul 2023 (contribuția Uniunii în EUR) este de 22.320.000,00 Euro, cu un cuantum unitar planificat de 279 Euro/cap.

Efectivul planificat pentru care se acordă sprijinul este de 80000 capete.

Beneficiari sunt solicitanții care îndeplinesc condițiile de eligibilitate pentru acordarea sprijinului cuplat, prevăzute de legislația națională, în conformitate cu Regulamentul UE nr. 2021/2115 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a normelor privind sprijinul pentru planurile strategice care urmează a fi elaborate de statele membre în cadrul Politicii Agricole Comune (planurile strategice PAC) şi finanțate de Fondul European de Garantare Agricola (FEGA) și de Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 1305/2013 si (UE) nr. 1307/2013 ale Parlamentului European și ale Consiliului.

Sprijinul se acordă fermierilor activi, crescători de animale din speciile bovine, care desfășoară o activitate agricolă, pe teritoriul României, şi care îndeplinesc următoarele condiții de eligibilitate:

  • dețin un efectiv de animale de minimum 10 şi maximum 250 de capete taurine de carne adulte/ beneficiar, în exploataţii cu cod ANSVSA;
  • solicitanţii care dețin un efectiv mai mare de 250 de capete taurine de carne adulte beneficiază de SCZ calculat la nivelul a maximum 250 de capete taurine de carne;
  • vacile din rase de carne și vacile metise cu rase de carne, dacă până la vârsta de 48 de luni nu au niciun produs înregistrat în RNE și în baza de date a Registrului Genealogic, nu vor primi sprijin cuplat zootehnic pe toată perioada de exploatare;
  • vacile de carne și vacile metise cu rase de carne, dacă în ultimele 24 de luni nu au niciun produs înregistrat în RNE și în baza de date a Registrului Genealogic, nu vor primi sprijin cuplat zootehnic pe toată perioada de exploatare;
  • animalele din exploataţia cu cod ANSVSA pentru care beneficiarul solicită SCZ trebuie să aibă vârsta de maximum 12 ani vacile de carne, respectiv maximum 6 ani taurii de carne;
  • să deţină registrul individual al exploataţiei cu cod ANSVSA completat şi actualizat, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 429/2016, cu modificarile și completarile ulterioare;
  • animalele pentru care se solicită SCZ trebuie să fie menţinute, pe o perioadă de reţinere de 4 luni de la data limită de depunere fără penalizări a cererii unice de plată, în exploataţia/exploataţiile cu cod ANSVSA menţionate în cerere;
  • efectivul de animale pentru care se solicită SCZ trebuie să fie identificat şi înregistrat în Registrul Național al Exploatației la data depunerii cererii unice de plată, dar nu mai târziu de prima zi a perioadei de reţinere;
  • vacile de carne pentru care se solicită SCZ trebuie să fie înscrise/înregistrate în registrul genealogic al rasei, secţiunea principală sau suplimentară, iar taurii de carne pentru care se solicită SCZ trebuie să fie înscrişi în registrul genealogic al rasei, secţiunea principală.

Sprijinul va contribui la:

  • redresarea pieței de carne prin sprijinirea crescătorilor de taurine carne;
  • îmbunătățirea competitivității, a sustenabilității și a calității produselor furnizate;
  • evitarea abandonului activităților agricole, prevenirea migrației din mediul rural și a depopulării satelor, reînnoirea generațiilor în managementul fermelor;
  • menținerea locurilor de muncă în sectorul agroalimentar pe întreg teritoriul, contribuind astfel la consolidarea vieții socio-economice în zonele rurale;
  • asigurarea securității și siguranței alimentare.

Pentru detalii privind Sprjinul cuplat pentru venit – carne vită, puteți accesa acest link.

  • Citește despre ->
  • APIA
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

APIA și AFIR au făcut plăți de peste 27,9 mln euro în perioada 19-22 aprilie 2024

Astăzi, 22 aprilie 2024, Agenția de Plăți și Intervenție pentru...
‹ adv ›

Pintea: Peste 2,39 miliarde de euro au intrat în conturile fermierilor, până astăzi

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a virat în conturile fermierilor peste 2,39 miliarde de euro, începând...

APIA şi AFIR au făcut plăţi de peste 18 mln de euro în ultimele trei zile

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat plăţi pentru anul de cerere 2023 în sumă totală...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole