Israel este o ţară cu foarte puţine resurse de apă, dar reuşim să menţinem agricultura pentru că 70% din culturi sunt irigate cu apă purificată, a declarat, joi, ambasadorul Israelului la Bucureşti, Reuven Azar, la finalul unei vizite efectuate în România de experţi din cadrul Autorităţii guvernamentale israeliene pentru apă şi canalizare (IWA).
Potrivit sursei citate, delegaţia israeliană a vizitat zonele afectate de secetă din Călăraşi şi Buzău, pentru a înţelege care sunt problemele din teren, în contextul în care acestea încep să arate din ce în ce mai mult cu Israel, pentru că nu sunt suficiente resurse de apă potabilă adecvată pentru agricultură. De asemenea, specialiştii israelieni au împărtăşit o parte din experienţa lor cu privire la diferitele soluţii pe care Israelul le-a dezvoltat pentru sectorul apei.
La rândul său, Mella Shvartz, director general adjunct al Departamentului pentru Dezvoltarea Infrastructurilor de Apă şi Canalizare din cadrul IWA a explicat că toate investiţiile în acest sector se fac din preţul plătit de cetăţeni pentru apă, fără a depinde de bugetul de stat.
Nu în ultimul rând, Itai Sagi, director al Departamentului Infrastructuri Urbane de Apă şi Canalizare, IWA, a punctat faptul că, trăind într-o zonă cu foarte puţine resurse de apă, au fost nevoiţi să inoveze pentru a fi mai eficienţi în acest domeniu.
Exploatarea infrastructurii operaţionale din cadrul Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor (SNACP) nu produce o creştere a...