-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleAcordarea subvențiilor pentru pajiști - principala modificare în PNS

Acordarea subvențiilor pentru pajiști – principala modificare în PNS

Consultările online cu entitățile publice și private, implicate în elaborarea Planului Național Strategic 2023-2027 (PNS), au continuat marți, 25 ianuarie, pe tema fișelor de intervenții privind plățile directe și sprijinul cuplat, sub coordonarea ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu.

”Una dintre principalele modificări pe care le avem în vedere pentru Planul Național Strategic vizează eficientizarea acordării subvențiilor pentru pajiști, în sensul condiționării acestora de numărul de animale. Astfel, plata pe suprafață va fi realizată doar pentru cei care asigură încărcătura de animale, având în vedere că, din experiența perioadei anterioare de programare, suprafața de pajiști introdusă la plată a crescut, concomitent cu scăderea efectivului de animale. Este important să nu pierdem din vedere faptul că pășunile sunt destinate creșterii animalelor”, a afirmat ministrul Chesnoiu.

În cadrul discuțiilor la care au participat aproximativ 100 de persoane interesate, au fost prezentate noile definiții ale activității agricole, numărul de hectare eligibile, dar și alocările financiare, conform noilor reglementări prevăzute de Regulamentele PAC post 2020.

Participanții și-au exprimat punctele de vedere cu privire la plățile directe și la sprijinul cuplat, bazate pe experiența actualului exercițiu financiar, precum și pe lecțiile învățate, astfel încât noile reglementări din PNS să reflecte nevoile actuale identificate în spațiul rural românesc.

‹ adv ›

La reuniune au mai participat Sorin Moise – secretar de stat, Daniela Rebega – director general al Autorității de Management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală (AMPNDR), Elena Tatomir – director general al Direcției Generale Politici Agricole, Maria Toma – director al Direcției Politici în Zootehnie, Cristiana Costantinescu – director în cadrul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Agricole (AFIR), Cornel Constantin Turcescu – Director General Adjunct Agenţia de Plăţi și Intervenţie pentru Agricultură (APIA), precum și experți ai APIA, AFIR, ai unor organizații importante din zona dezvoltării rurale și agriculturii.

  • Citește despre ->
  • APIA
Sursamadr.ro
‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes • Trimite un eveniment

Citește și

APIA a verificat 88% dintre fermieri: controalele continuă în teren

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă...
‹ adv ›

APIA: Producătorii vitivinicoli pot depune cereri de finanțare pentru investiții până la 19 octombrie 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește producătorilor vitivinicoli că sesiunea de depunere a cererilor de finanțare...

Sprijin financiar de peste 2,1 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, efectuează plata ajutorului de stat destinat sectorului creșterii...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole