9.2 C
București
marți, 23 aprilie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri Agricole20.000 de tone de petrol din Kazahstan ar putea ajunge în Germania...

20.000 de tone de petrol din Kazahstan ar putea ajunge în Germania luna aceasta

Kazahstanul intenţionează să exporte 1,5 milioane de tone de petrol către Germania în anul 2023 iar prima livrare, cu un volum de 20.000 de tone, ar urma să ajungă în Germania în luna ianuarie, a anunţat miercuri ministrul kazah al Energiei, Bolat Akchulakov.

„Aşteptăm o confirmare oficială din partea colegilor ruşi că vor permite transferul petrolului pe teritoriul Rusiei. Avem deja o confirmare orală”, a spus Bolat Akchulakov la o conferinţă de presă, la care a fost întrebat dacă Rusia a permis transportul petrolului kazah spre Germania via conducta Drujba.

Akchulakov a mai precizat că ţara intenţionează să exporte 1,5 milioane de tone de ţiţei spre Germania în 2023.

„Livrările totale ar putea ajunge la 1,5 milioane de tone pe an”, a spus Akchulakov, adăugând că statul este capabil să exporte şase până la şapte milioane de tone de ţiţei spre Germania.

Cea mai mare economie a Europei a informat anterior că intenţionează să pună punct importurilor de petrol rusesc la finele lui 2022. În mod istoric, rafinăriile germane de la Leuna şi Schwedt au fost puternic dependente de importurile de petrol rusesc livrat prin conducte.

Însă aceste rafinării nu au mai comandat petrol rusesc pentru 2023 urmând ca petrolul kazah, care ar urma să ajungă în Germania prin conducta Drujba via Polonia, să înlocuiască ţiţeiul rusesc.

De asemenea, Bolat Akchulakov a anunţat miercuri că anul trecut Kazahstanul a produs o cantitate de 53,3 miliarde metri cubi de gaze naturale şi 84,2 milioane de tone de petrol, în timp ce exporturile de petrol s-au ridicat la 64,3 milioane de tone.

În 2023, Kazahstanul intenţionează să producă 90,5 milioane de tone de petrol şi să exporte 71 milioane de tone, a precizat Akchulakov.

Compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan, KazMunayGas (KMG), firma care ar putea livra petrol Germaniei în luna ianuarie, este acţionarul majoritar de la KMG International, o companie care deţine şi desfăşoară operaţiuni importante în domeniul rafinării, petrochimiei, retail şi trading pe mai multe pieţe internaţionale.

Reţeaua de retail a KMG International cuprinde peste 1.100 de puncte de alimentare carburanţi în România, Georgia, Bulgaria şi Republica Moldova.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Eurostat: România este al treilea mare producător de petrol din UE

Cei mai mari producători de petrol din Uniunea Europeană...
‹ adv ›

Reuters: Cotaţia petrolului continuă să crească, în contextul tensiunilor geopolitice

Preţul petrolului a crescut miercuri cu peste 3%, iar avansul a continuat joi, deoarece escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu...

IEA: Piaţa petrolului va înregistra excedent anul viitor, chiar dacă OPEC+ extinde actualele reduceri de producţie

Piaţa mondială a petrolului va înregistra un uşor excedent anul viitor, chiar dacă statele OPEC+ îşi extind reducerile de...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole