5.6 C
București
vineri, 10 aprilie, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleUE va susține la summitul COP28 încetarea consumului de combustibili fosili în...

UE va susține la summitul COP28 încetarea consumului de combustibili fosili în scop energetic

Uniunea Europeană va susţine ca acordul final al summitului asupra climei (COP28) care va avea loc la Dubai să includă încetarea producţiei şi consumului de combustibili fosili (cărbune, petrol şi gaz) în scop energetic, plus triplarea producţiei de energie regenerabilă şi creşterea eficienţei energetice, relatează agenţia EFE.

Abordarea începutului sfârşitului pentru combustibilii fosili va fi probabil chestiunea cea mai dificilă în negocierile de la acest summit. În propunerile sale formulate pentru COP28, Consiliul UE cere triplarea producţiei de energie regenerabilă şi dublarea eficienţei energetice până în anul 2030, împreună cu eliminarea combustibililor fosili din producţia de energie.

‹ adv ›

Conform unor surse din cadrul preşedinţiei spaniole a Consiliului UE, peste 80 de ţări ar susţine această formulă.

Totuşi, nuanţele lingvistice sunt importante, cum s-a întâmplat şi la summiturile precedente desfăşurate la Glasgow şi Sharm el-Sheikh, unde în declaraţiile finale a fost inclusă doar o menţiune despre termocentralele pe cărbune care nu sunt prevăzute cu sisteme de captare a emisiilor (CCS).

„Trebuie să transmitem un semnal clar lumii că atacăm problema la bază şi de asemenea investitorilor să înceapă să lucreze la energii regenerabile şi să ajute Sudul Global în implementare lor”, afirmă un reprezentant al preşedinţiei spaniole a Consiliului UE.

Aceleaşi surse din cadrul preşedinţiei spaniole spun că toţi combustibilii fosili trebuie eliminaţi din producţia de energie pentru că există deja tehnologii competitive pentru a-i substitui.

Petrolul şi gazul vor continua să fie necesare în alte scopuri, cum ar fi de exemplu fabricarea plasticului, a produselor chimice sau a bitumului, „dar pentru a atinge obiectivul de limitare a încălzirii globale cu 1,5 grade trebuie să reducem cererea cu 75% până în anul 2050”, adaugă sursele europene citate.

‹ adv ›

Însă statele din aşa-numitul Sud Global sunt mai rezervate faţă de astfel de măsuri de combatere a schimbărilor climatice, pe care le consideră mai mult o strategie de limitare a dezvoltării lor economice.

De pildă, preşedintele Braziliei, Lula da Silva, a acuzat ţările dezvoltate că încearcă să impună un „neocolonialism verde” sub pretextul unor măsuri de mediu care limitează posibilităţile de dezvoltare şi competitivitatea ţărilor emergente, astfel încât acestea să rămână în continuare o sursă de materii prime şi de forţă de muncă ieftină.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Armistițiul nu a calmat piețele: Strâmtoarea Ormuz, aproape blocată, iar petrolul se scumpește

Prețurile petrolului au crescut pe fondul intensificării riscurilor privind...
‹ adv ›

Maramureș: Ger de minus 13 grade C în Munții Rodnei, înghețul afectează livezile din zonele joase

La stația meteo Iezer din Munții Rodnei s-au înregistrat vineri dimineața minus 13 grade Celsius, iar stratul de zăpadă...

Organizaţiile agricole din UE cer măsuri de urgenţă, în contextul conflictului din Orientul Mijlociu

Producătorii europeni, reprezentaţi de Comitetul Organizaţiilor Agricole şi Cooperativelor Comunitare (Copa-Cogeca), au solicitat Comisiei Europene un răspuns „urgent, puternic...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole