-5.7 C
București
luni, 19 ianuarie, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageArticolePetre Daea: Facilităm accesul la credite pentru fermieri. Am numit programul „De...

Petre Daea: Facilităm accesul la credite pentru fermieri. Am numit programul „De 3 ori subvenții”

Astăzi în cadrul APIA a fost organizată o conferință de presă în cadrul căreia ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea a vorbit despre noul mecanism elaborat în sprijinul fermierilor – facilitarea accesului la credite pentru fermierii români.

„Fermierii au solicitat facilitarea „drumului” către credite. Activează în condiții grele, sunt afectați de factorii naturali și au nevoie de acest sprijin. Astfel, am luat legătura cu specialiștii din minister, folosind timpul pe care îl avem pentru a elabora un produs care va fi operațional săptămâna viitoare. Practic, pe data de 20 iulie, fermierii se pot duce la CEC Bank și la Fondul de Garantare a Creditului Rural pentru a beneficia de acest mecanism”, a menționat Petre Daea.

Potrivit lui, mecanismul va fi simplu de accesat de către fermieri, iar orice bancă care dorește să participe în cadrul programului, o poate face.

„Subvenția UE per unitate de suprafață este sigură, se distribuie la timp, fiind un sprijin garantat, uniform repartizat. Acest sprijin care vine în fiecare an ne-a dat garanția că acest program are șansă și este o ancoră de sprijin pentru fermieri. În ce constă? Fermierul primește de la APIA adeverință conform căreia, prin analiza de la APIA, imediat poate să vadă ce sumă are fiecare fermier, adică ce drepturi au fermierii pentru suprafețele pe care le cultivă. Evidența este clară, suma cunoscută. Această adeverință, care înseamnă valoarea atribuită într-un an prin subvenții de la UE, va putea fi proba și primul act ce va determina angajarea unui credit de 3 ori mai mare decât suma respectivă.

De aceea am numit programul „De 3 ori subvenții”. Fermierul, cu adeverință de la APIA, merge la bancă unde încheie contractul care e susținut de o garanție prin Fondul de Garantare a Creditului Rural, care înseamnă 80%. Astfel, 80% din valoarea creditului este garantată din Fondul de Garantare a Creditului Rural, 20% sunt actele stabilite cu băncile, cu siguranța că acest credit poate fi returnat, datorită faptului că există subvenția. Nu există niciun risc nici la fermier, nici pentru bancă. Practic, este un multiplu de 3 ani a subvenției anuale. Astăzi, am definitivat programul, am pus în mișcare mecanismul, am socotit când ar putea ajunge fermierul la acești bani și, astfel, data de 20 este data de început pentru primele credite în condițiile în care fermierii doresc să le acceseze. Toate aceste măsuri au fost discutate cu fermierii. Este cea mai ușoară și directă cale de a le satisface această necesitate”, a menționat Petre Daea.

‹ adv ›

Acesta a mai adăugat că dobânda va fi fixă, de 2%, și va funcționa pe toată perioada de contractare a creditelor, adică pentru 3 ani.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

‹ adv ›

Prognoza ANM pentru culturi în următoarea săptămână

În următoarele zile, rezerva de umiditate din sol pe adâncimea 0–100 cm, în cultura grâului de toamnă, se va...

Drone în loc de ciobani: un fermier australian de 19 ani atrage 1,2 mil. dolari investiții cu soluția sa

La ai săi 19 ani, fermierul australian Sam Rogers a reușit să atragă atenția industriei agritech printr-o soluție care răspunde uneia dintre...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole