Înființarea plantațiilor de afin
Înființarea unei plantații de afin se recomandă să se efectueze în zona montană și premontană, unde condițiile de climă și sol sunt mai apropiate de cerințele speciei.
Pregătirea terenului în vederea înființării plantației constă în defrișarea vegetației lemnoase și scoaterea rădăcinilor, după care se execută nivelarea de suprafață în direcția pantei.
După nivelare se aplică o arătură de desfundare, la 40-50 cm cu care ocazie se încorporează 40-50 t gunoi de grajd, 120-150 kg P2O5 la hectar. Pe solurile cu pH peste 5,5 se administrează suplimentar la desfundare 2-4 t sulf praf/ha.
În solurile cu permeabilitate redusă, se execută o scarificare la 60-80 cm, pentru asigurarea drenajului intern al apei.
Materialul săditor este reprezentat de plante de 2 sau 3 ani, bine înrădăcinate, având o înălțime de 30-45 cm, din soiurile cele mai apreciate din punct de vedere calitativ și productiv.
Distanțele de plantare se stabilesc în funcție de sistemul de cultură și vigoarea soiului. Afinul se poate planta în rânduri simple, la distanțele de 3 x 1 m sau în benzi la distanțele de 3 x 1 x 1 m.
Plantarea afinului se face toamna, în lunile octombrie, noiembrie, în zonele mai secetoase sau primăvara devreme, în martie, aprilie în zonele mai umede.
La plantarea afinului trebuie să se țină cont de unele aspecte și anume:
- Datorită sistemului radicular foarte fin care se poate rupe ușor, manipularea plantelor se va face cu foarte multă grijă;
- Plantarea se va face cu amestecul de pământ fixat pe rădăcini în urma udării abundente a substratului înainte de a scoate materialul săditor de la stratificat;
- Folosirea în mod obligatoriu a turbei acide la plantare.
Plantarea se face în gropi de 40x40x40 cm, în care se administrează 15-20 l turbă acidă și numai pe solurile sărace se adaugă 5-10 l gunoi de grajd la groapă.
Plantarea se face la nivelul balului cu care vin din pepinieră, având grijă să se acopere cu amestecul de pământ menționat anterior. După plantare, plantele se udă cu 10-15 l apă la plantă și se mușuroiesc ușor cu sol afânat.
De asemenea, se recomandă mulcirea suprafeței din jurul plantei, circa 50 cm de jur împrejur, cu rumeguș, paie, frunze sau alte materiale vegetale, sau cu folie agrotextil.
Pentru obținerea de recolte mari, se impune asigurarea unei bune polenizări prin plantarea mai multor soiuri în parcelă, sub formă de benzi alternative de 3-5 rânduri fiecare și repetarea combinației respective până la capătul parcelei.
Întreținerea plantațiilor de afin
După încheierea plantării, se execută lucrări de îngrijire, începând cu completarea golurilor cu material de aceeași vârstă, soi și categorie biologică, întreținerea solului pe rând și între rânduri, fertilizarea, irigarea, tăierea tufelor și protecția fitosanitară.
Atenția cea mai mare trebuie acordată asigurării unei umidități suficiente și constante plantelor, care să evite stresarea, fiind o plantă sensibilă la stresul hidric.
Conducerea afinului se face sub formă de tufă înaltă, formată din mai multe tulpini (10-16 tulpini) de vârste diferite. Pentru asigurarea unui trafic mai bun al mijloacelor mecanice, prin tăiere se poate asigura o ușoară aplatizare a tufelor în lungul rândului formând un gard fructifer după încheierea formării lor.
Întreținerea solului la afin
Datorită sistemului radicular care este repartizat spre suprafața solului, afinul este unul dintre cei mai sensibili arbuști în ce privește îmburuienarea și înțelenirea solului. De aceea, pentru plantațiile tinere se folosește fie cultura intercalată cu specii prășitoare de talie mică, fie ogorul lucrat pentru a asigura condiții cât mai bune de creștere a afinului.
În plantațiile mature, solul de pe intervalul dintre rânduri se înierbează pentru a reduce eroziunea, iar pe rând se va lucra de cât mai multe ori pe perioada de vegetație ori se va folosi mulciul.
Rezultate bune pentru cultura afinului dă mulcirea cu rumeguș sau compost forestier de rășinoase, care prin reacția lor acidă menține un microclimat favorabil în zona rădăcinilor.
Pentru a combate mai bine buruienile perene, greu de distrus mecanic, se pot folosi erbicide pe o bandă cu o lățime de un metru de-a lungul rândului.
Fertilizarea afinului
Fertilizarea plantațiilor este necesară încă din tinerețe pentru a stimula creșterea destul de greoaie a afinului. Până la intrarea pe rod se aplică îngrășăminte cu azot, având consumuri specifice pentru acest element.
În plantațiile pe rod se aplică cantități mici de gunoi de grajd (15-20 t/ha) și îngrășăminte minerale în raport 1:1:1, pentru solurile bine aprovizionate cu humus și 2:1:1 , pentru solurile slab aprovizionate cu humus. Pe solurile cu pH-ul mai mare de 5,5 se recomandă aplicarea azotului sub formă amoniacală.
Află aici și alte aspecte ale Tehnologiei de cultivare a afinului.
Tăierile de formare a tufelor de afin
În primul an după plantare, cele 2-4 ramuri cu care a venit planta din câmpul de fortificare se scurtează la 3-4 muguri. În anul al II-lea, în vederea ramificării lor, toate creșterile viguroase, cu poziție verticală și bine plasate în tufă, se scurtează, îndepărtându-se jumătate până la 1/3 din lungimea lor.
Ramurile mai slabe și cu poziție laterală se îndepărtează. Eventualele tulpini care apar din zona bazală și completează favorabil scheletul se păstrează, scurtându-se în vederea ramificării.
În următorii 2-3 ani, scurtarea se aplică numai la jumătate din creșterile viguroase, pentru dispunerea etajată a producției de fructe și luminarea coroanelor.
Tăierile de fructificare a afinului
Pentru a menține un bun echilibru între creștere și fructificare, tulpinile mai bătrâne de 5-6 ani se vor tăia de la bază, având în vedere și marea capacitate de regenerare a afinului.
Totodată, se vor îndepărta și ramurile bolnave, rupte, precum și cele rău plasate, care îndesesc coroana sau a celor atârnânde și exterioare, care împiedică mecanizarea lucrărilor.
Concomitent, cu eliminarea acestor categorii de ramuri se vor reține, pe cât posibil, un număr echivalent de noi tulpini viguroase emise din zona coletului.
În partea superioară a tufelor, acolo unde situația impune, se execută rărirea și scurtarea ramurilor de schelet în lemn de 2-4 ani, mai ales deasupra unor creșteri anuale viguroase care apar deseori în partea mijlocie a tufelor și plantațiile bine întreținute.
Dacă tăierile de fructificare sunt completate cu regenerarea parțială a ramurilor de schelet, producțiile se mențin la nivel constant iar fructele sunt de calitate.
Tăierile de regenerare se efectuează în perioada de declin productiv (îmbătrânire), când procesul de uscare este evident, iar producțiile devin neeconomice. Acestea constau în îndepărtarea tuturor tulpinilor prin tăierea lor în zona mugurilor dorminzi de la bază.
Tăierile de regenerare trebuie susținute cu fertilizări organice. În primul an după regenerare se obțin multe creșteri viguroase, de 0,6-1,2 m. Dintre acestea se mențin 10-16 dispuse rațional în tufă, o parte din ele se scurtează la 1/3 iar cealaltă parte la 1/2 din lungimea lor. În anul al III-lea plantele rodesc normal.
