România va acorda un ajutor de stat de 11 milioane de euro pentru crescătorii de porci afectați de scumpirea combustibililor și îngrășămintelor, după ce Comisia Europeană a aprobat joi schema de sprijin, potrivit unui comunicat al Executivului comunitar.
Valoarea totală a schemei se ridică la aproximativ 59 de milioane de lei, iar sprijinul este destinat fermelor de porcine care suportă costuri suplimentare ca urmare a crizei din Orientul Mijlociu.
Ajutor de până la 50.000 de euro pe fermă
Schema a fost aprobată în baza Cadrului temporar privind ajutoarele de stat în contextul crizei din Orientul Mijlociu (METSAF), adoptat de Comisia Europeană la 29 aprilie 2026.
Sprijinul va fi acordat sub forma unor granturi directe, iar cuantumul va fi calculat în funcție de creșterea prețurilor la combustibili și îngrășăminte și de impactul acestora asupra costurilor de producție.
Valoarea ajutorului nu va putea depăși 50.000 de euro pentru fiecare întreprindere.
Măsura vizează costurile suplimentare suportate în perioada 1 martie – 31 decembrie 2026, iar schema va fi aplicabilă până la sfârșitul acestui an.
Comisia Europeană: schema este necesară și proporțională
Executivul comunitar a analizat măsura în baza normelor UE privind ajutoarele de stat, inclusiv a articolului 107 alineatul (3) litera (c) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Potrivit Comisiei, schema respectă condițiile prevăzute de cadrul METSAF. Bugetul este clar stabilit, iar ajutorul este destinat temporar sprijinirii dezvoltării întreprinderilor din sectorul creșterii porcinelor.
Comisia a concluzionat că măsura este necesară, adecvată și proporțională pentru susținerea activității economice și nu afectează schimburile comerciale dintre statele membre într-o măsură contrară interesului comun.
În urma acestei evaluări, Comisia Europeană a aprobat schema de ajutor de stat notificată de România.














Am o curiozitate, de ce se finanteaza doar fermele autorizate iar exploatatiile comerciale de tip A nu se finanteaza. Daca conditiile se autorizare sunt aproximativ aceleasi, deci acem aceleasi obligatii, de ce nu avem si aceleasi drepturi? Noi nu platim aceleasi impozite, nu respectam aceleasi norme de bunastare si viosecuritate? Noi de ce nu beneficiem de ajutoare de stat. Nu e prima data cand primesc ajutoare de acest gen numai fermele autorizate. Astept un raspuns din partea decidentilor!