-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleGuvernul propune acordarea unui sprijin financiar de urgență pentru fermierii afectați de...

Guvernul propune acordarea unui sprijin financiar de urgență pentru fermierii afectați de seceta din 2025

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a publicat spre consultare publică un proiect de Hotărâre a Guvernului privind acordarea unui sprijin financiar de urgență producătorilor agricoli din sectorul vegetal ale căror culturi de porumb și floarea-soarelui au fost afectate de seceta pedologică manifestată în anul 2025.

Măsura are drept scop sprijinirea fermierilor care au înregistrat pierderi ca urmare a condițiilor climatice nefavorabile și compensarea parțială a efectelor secetei asupra suprafețelor cultivate cu cele două culturi.

Potrivit documentului publicat de autorități, sprijinul financiar se adresează producătorilor agricoli din sectorul vegetal care dețin suprafețe cultivate cu porumb și/sau floarea-soarelui afectate de fenomenul de secetă pedologică.

‹ adv ›

Persoanele fizice, organizațiile și instituțiile interesate pot transmite propuneri, sugestii sau opinii privind proiectul de act normativ în termen de 10 zile de la data publicării acestuia.

Recomandările și observațiile pot fi expediate în scris la adresa de e-mail a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale: [email protected]. Propunerile transmise trebuie să indice articolul sau articolele din proiect la care se referă, data expedierii și datele de contact ale expeditorului.

După finalizarea perioadei de consultare publică, proiectul urmează să parcurgă etapele legale de aprobare.

  • Citește despre ->
  • MADR
‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes Trimite un eveniment

Citește și

‹ adv ›

România, parte din schimbul european de experiență pentru dezvoltarea agriculturii ecologice

România a participat, în perioada 8–10 septembrie 2026, la reuniunea ambasadorilor agriculturii ecologice, organizată în Irlanda, în cadrul Președinției irlandeze...

Sprijin de aproape 864 de milioane de lei pentru motorina fermierilor. Cât se rambursează pe litru

Guvernul României propune majorarea fondurilor alocate în 2026 pentru schema de ajutor de stat destinată reducerii accizei la motorina...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole