Asociaţia Forestierilor din România (ASFOR) solicită implementarea măsurii „Motorina Forestieră”, o iniţiatică considerată vitală pentru reducerea costurilor de exploatare şi, implicit, a preţului lemnului pentru populaţie, în condiţiile în care peste trei milioane de gospodării din România depind de lemnul de foc pentru încălzire.
„Nu putem ignora realitatea socială: peste 3 milioane de gospodării din România depind de lemnul de foc pentru încălzire. Sectorul forestier este scutul nostru împotriva sărăciei energetice.
De aceea, ASFOR solicită ferm implementarea „Motorinei Forestiere” – o măsură vitală pentru reducerea costurilor de exploatare şi, implicit, a preţului lemnului pentru populaţie. Viziunea noastră este clară: pădurea trebuie recunoscută drept infrastructură critică.
Avem o creştere anuală de aproximativ 58 milioane metri cubi, din care recoltăm oficial doar 19 – 20 milioane metri cubi. Avem resursa, avem expertiza şi avem tehnologia necesară (prin digitalizarea adusă de SUMAL 2.0) pentru a deveni un hub strategic de bio-economie”, a punctat preşedintele asociaţiei de profil, Ciprian Muscă, într-un comunicat de presă transmis.
Potrivit specialistului, pădurea se salvează prin intervenţie responsabilă, dar şi cu ajutorul unei finanţări corecte şi a unor programe dedicate.
„Trebuie să demontăm mitul conform căruia abandonul pădurii înseamnă salvarea ei. Contrar curentului non-intervenţionist, datele ştiinţifice confirmă că managementul activ este motorul real al sechestrării carbonului. Abandonul sub pretextul protecţiei nu face decât să crească riscul de incendii şi atacuri de dăunători, subminând rezilienţa climatică.
Pădurea se salvează prin intervenţie responsabilă. Mesajul ASFOR către autorităţi este unul de parteneriat, dar şi de fermitate: viitorul pădurilor se construieşte prin transparenţă, finanţare corectă şi programe aplicate. Este timpul ca sectorul forestier să fie recunoscut drept pilonul central al suveranităţii statului român”, a spus Muscă.
ASFOR a participat, la finele săptămânii trecute, la cea de-a patra ediţie a Conferinţei Administratorilor şi Proprietarilor de Păduri, eveniment organizat la Miercurea Ciuc, la care au fost prezenţi peste 400 de colegi silvicultori, proprietari şi administratori de păduri.
Un punct central al discuţiilor a fost succesul implementării DR 24 (Investiţii în tehnologii forestiere).
În acelaşi timp, reprezentanţii forestierilor au susţinut introducerea cât mai rapidă a unor măsuri, precum:
- Programul „Rabla pentru Sobe” – o necesitate pentru eficienţa energetică a gospodăriilor dependente de lemn;
- „1 Sat – 1 MW” – independenţă energetică pentru comunităţile rurale prin biomasă locală;
- utilizarea a minimum 20% lemn în construcţiile publice – o măsură strategică pentru blocarea carbonului pe termen lung şi stimularea industriei locale.













