Proiectul de buget al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) pentru anul 2026 a primit luni aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate din Parlament, cu 30 de voturi pentru”, 11 împotrivă şi o abţinere.
„Proiectul bugetului pe anul 2026 al Ministerului Agriculturii este un proiect mai mare faţă de anul precedent, situându-se valoric cu 5% faţă de execuţia bugetară a anului 2025. Avem credite de angajament de 43,75 miliarde de lei şi credite bugetare de 27,73 miliarde de lei.
Practic, reprezintă o valoare absolută din PIB de 1,4% estimat pentru anul 2026, conform datelor prezentate de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză”, a declarat, luni, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Emil Dumitru, în comisiile de specialitate din Parlament.
El a precizat că din totalul sumelor cuprinse în proiectul de buget pe anul 2026, un procent de aproximativ 71,17% este destinat gestionării fondurilor externe nerambursabile aferente Politice Agricole Comune şi de Pescuit, pentru contractarea şi efectuarea plăţilor în cadrul Planului Naţional Strategic 2023-2027, cu ambele componente ale sistemului de finanţare, respectiv Fondul European de Garantare Agricolă şi Fondul European de Dezvoltare Rurală, dar şi în cadrul programului de pescuit acvacultură 2023-2027.
De asemenea, vor fi continuate şi ajutoarele de minimis şi ajutoarele de stat acordate prin direcţiile agricole judeţene.
În acest sens, Dumitru a menţionat programul de susţinere a raselor româneşti de porcine Bazna şi Mangaliţa, ajutoarele de minimis pentru cartoful de consum, usturoi, sectorul apicol, legume în spaţii protejate, dar va continua şi implementarea activităţilor prevăzute de legea 195/2018 şi 227/2018 privind programele de susţinere a crescătorilor de suine şi de păsări pentru reproducţie, reproducţia la suine şi la sectorul avicol, etc..
„Vom continua acţiunile destinate finanţării acţiunilor de ecarisare şi deşeurilor de origine animale din gospodăriile populaţiei şi cele destinate finanţării liceelor agricole de la bugetul de stat, precum şi cele destinate finanţării fazelor corespunzătoare anului 2025 ale programului de cercetare sectorială”, a transmis oficialul MADR.
Potrivit sursei citate, în proiectul de buget se regăsesc şi sume necesare promovării unor programe noi de susţinere financiară a producătorilor agricoli, respectiv acordarea unui ajutor excepţional privind compensarea pierderilor suferite de sectorul pomicol datorită îngheţului târziu, având o alocare financiară de 11,6 milioane de euro din fonduri externe nerambursabile aferente FEGA, lansarea unei noi scheme de ajutor de stat pentru activitatea de reproducţie, incubaţie şi creştere în sectorul agricol şi lansarea unei noi scheme de ajutor de stat destinat de crescătorilor de suine prin înfiinţarea locurilor de cazare în complexele de creştere a suinelor.
Marţi, vor avea loc dezbateri generale în cadrul Comisiilor de buget şi până miercuri vor fi dezbateri în Comisiile de buget cu ordonatorii principali de credite şi se vor elabora rapoartele pe proiectul de buget şi pe cel al asigurărilor sociale.
Guvernul a adoptat joi proiectul de buget pe anul 2026, construit pe o creştere economică de 1%, un deficit bugetar estimat la 127,7 miliarde lei, reprezentând 6,2% din PIB, şi o inflaţie prognozată la o rată medie anuală de 6,5%
Bugetul de stat pentru 2026 este construit pe o creştere economică de 1%, o inflaţie medie anuală de 6,5% şi un deficit de 6,2% din PIB.













