4.3 C
București
luni, 22 decembrie, 2025
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleConsiliul Concurenței caută cauzele deficitului de carne de porc românească

Consiliul Concurenței caută cauzele deficitului de carne de porc românească

Consiliul Concurenței a declanșat un studiu amplu pentru a identifica barierele care limitează accesul fermierilor români pe piața procesării și comercializării cărnii de porc, potrivit unui comunicat oficial al instituției.

Demersul are ca scop identificarea eventualelor disfuncționalități din sectorul cărnii de porc, care pot afecta concurența și, implicit, interesele consumatorilor.

‹ adv ›

Autoritatea analizează limitările administrative, de reglementare și de acces la finanțare care frânează dezvoltarea fermelor mici și foarte mici și îngreunează intrarea fermierilor sau a procesatorilor pe piață.

Analiza lanțului: de la fermă la raft

În cadrul studiului este evaluat modul de funcționare al industriei, cu accent pe caracteristicile sectorului, procesele și criteriile de certificare a cărnii de porc pentru comercializare, precum și pe gradul de integrare al companiilor de-a lungul întregului flux, de la producție la distribuție.

Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței:

Pe fondul creșterii importurilor de carne de porc și al reducerii exporturilor, ne-am propus să identificăm cauzele acestui deficit și obstacolele care limitează accesul fermierilor români la marile lanțuri comerciale.

Analizăm întregul lanț – de la fermă, la abator, procesare și până la retail – pentru a stabili ce măsuri pot stimula diversitatea produselor la raft și, implicit, prețuri mai accesibile pentru consumatori”.

În acest context, Consiliul Concurenței va solicita informații de la companiile din domeniu și de la instituțiile publice implicate.

Totodată, autoritatea invită producătorii de carne de porc și produse din carne de porc, în special micii fermieri și procesatori, precum și orice altă parte interesată să transmită date, informații sau documente relevante pentru studiu la adresa [email protected].

‹ adv ›

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Consiliul Concurenţei analizează barierele în calea digitalizării IMM-urilor

Consiliul Concurenţei a demarat o analiză pentru a identifica...
‹ adv ›

Consiliul Concurenţei: Preţurile medii ale alimentelor de bază au scăzut în prima săptămână din august cu până la 43%

Preţurile medii ale alimentelor de bază vizate de ordonanţa privind plafonarea adaosurilor comerciale au scăzut cu până la 43%...

Consiliul Concurenţei: Preţurile medii ale alimentelor de bază au scăzut cu până la 34%

Preţurile medii ale alimentelor de bază din marile lanţuri comerciale au scăzut cu până la 34%, în contextul aplicării...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole