Tratamentele realizate cu iod și lapte la legume au un efect bun de combatere a bolilor, dar și îmbunătățesc imunitatea plantelor.
Cea mai simplă soluție de preparat din iod cu lapte pentru legume este următoarea:
- 9 litri de apă;
- 1 litru de lapte;
- 1 ml de iod;
- acid boric.
Borul are un rol important pentru înflorirea și fructificarea plantelor, respectiv asupra productivității.
Cu rol de tratament în sere mai poate fi aplicată combinația: 9 litri de apă, 1 litru de lapte, 25-30 de picături de iod și 10 g de acid boric.
În această compoziție, iodul are rol important dezinfectant, laptele reprezintă o soluție universală pentru combaterea bolilor, cum ar fi, spre exemplu, fitoftoroza, dar și este eficient în calitate de îngrășământ.
Tratamentul se realizează o dată la 10 zile începând cu fenofaza de 6-7 frunze a legumelor în sere sau câmp deschis până la recoltare.
Dacă au fost înregistrate ploi la cultivarea legumelor în câmp deschis, tratamentul se repetă imediat după acestea (când plantele sunt uscate).
Citește și despre Maceratul de urzică – un îngrășământ și insecticid valoros.
Plantele se stropesc cu soluția obținută dimineața sau seara, acoperind uniform suprafața foliară. Tratamentele cu iod și lapte au un efect foarte bun asupra castraveților, roșiilor, pepenelui verde și galben, ardeiului sau chiar a căpșunului.
Important! Realizați tratamentele atunci când frunzele sunt uscate: dimineața după ce nu mai este rouă sau seara după apusul soarelui (important este ca plantele să aibă timp suficient pentru uscarea soluției).
Citește și despre Cenușa – un îngrășământ valoros pentru sănătatea plantelor.
Nu stropiți plantele noaptea, deoarece acestea trebuie să fie uscate pe parcursul nopții.