21.7 C
București
miercuri, 24 iunie, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleTrump evocă o reducere a tarifelor vamale impuse Chinei până la 80%

Trump evocă o reducere a tarifelor vamale impuse Chinei până la 80%

Preşedintele SUA, Donald Trump, a spus vineri că tarife de 80% la produsele importate din China „par corecte”, într-un moment în care reprezentanţi ai SUA şi China se pregătesc pentru discuţii având drept obiectiv limitarea unui război comercial între primele două economii ale lumii, transmite Reuters.

Secretarul american al Trezoreriei, Scott Bessent, şi reprezentantul SUA pentru comerţ, Jamieson Greer, urmează să se întâlnească sâmbătă şi duminică, în Elveţia, cu vicepremierul chinez He Lifeng, cu prilejul primelor discuţii între cele două superputeri de la anunţarea tarifelor lui Trump.

„China ar trebui să îşi deschidă piaţa către SUA, asta ar fi foarte bine pentru ea !!! Pieţele închise nu mai funcţionează”, a scris Trump într-o postare pe reţeaua Truth Social.

„Tarife de 80% pentru China par corecte. Este rândul lui Scott B”, a mai scris Trump, făcând referire la Secretarul Trezoreriei.

‹ adv ›

De la venirea la Casa Albă, Donald Trump a majorat tarifele impuse la importurile din China până la 145%.

În replică, Beijingul a introdus restricţiile la exporturile de metale rare şi, la rândul său, a majorat tarifele impuse la importurile de produse americane până la 125%.

Discuţiile care vor avea loc zilele următoare la Geneva au fost descrise de o serie de oficiali ai administraţiei Trump drept un pas spre detensionarea relaţiilor cu China.

Vezi aici despre Aplicația Rabla pentru Tractoare – simplă și accesibilă, anunță președintele AFM.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes Trimite un eveniment

Citește și

Infrastructura de irigații din Galați, modernizată cu peste 100 milioane euro în perioada 2021-2026

Județul Galați a beneficiat, în perioada 2021-2026, de investiții...
‹ adv ›

Exporturile de grâu ale UE, sub presiune după reducerea importurilor Marocului

Marocul, cel mai mare cumpărător de grâu din Uniunea Europeană, va reduce semnificativ importurile în sezonul agricol 2026/27, pe...

Barbu: Subvenţiile din anul 2028 în sectorul de zootehnie din România vor creşte foarte mult

Subvenţiile acordate sectorului zootehnic vor creşte semnificativ în viitorul Plan Naţional Strategic 2028-2034, a declarat luni ministrul desemnat al...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole