17.9 C
București
sâmbătă, 19 aprilie, 2025
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleAviz favorabil în comisiile de specialitate din Parlament pentru bugetul MADR

Aviz favorabil în comisiile de specialitate din Parlament pentru bugetul MADR

Proiectul de buget al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) pentru anul 2025 a primit marți aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate din Parlament, cu 27 de voturi pentru și 16 împotrivă.

La proiectul de buget au fost depuse 9 amendamente, toate fiind respinse.

„Bugetul Ministerul Agriculturii se bazează de investiții în zootehnie și industrie alimentară și bineînțeles și pe fonduri europene pe care trebuie să le plătim fermierilor și de aceea anul acesta vom deschide sesiunea de depunere de cereri începând cu 1 martie, astfel încât decalăm față de anul 2024, când cererea de depunere începea cu 1 aprilie.

Vreau să vă spun că Ministerul Agriculturii are un buget foarte bun anul acesta. Este un buget echilibrat, vorbim de peste 37 de miliarde de lei credite de angajament, asta înseamnă 7,5 miliarde de euro, dar și de partea de credite bugetare, de aproape 25,5 miliarde lei.

Asta înseamnă un buget de peste 5 miliarde de euro. Structurat, bugetul Ministerului Agriculturii reprezintă 67% fonduri europene, bani pe care noi anul acesta îi vom plăti, pe de o parte, pe plăți directe de către APIA, dar și pe partea de investiții din FEADR, bani pentru schemele de ajutor de stat, vorbim de Investalim, de sistemul național de irigații și dezvoltarea zootehniei în România, pentru că mai avem de finalizat 40% din fermele de reproducție pe porc, iar cele de pui sunt finalizate în proporție de 90%”, a declarat, marți, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, în comisiile de Agricultură reunite din Parlament.

‹ adv ›

Potrivit sursei citate, proiectul de buget al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru 2025 este în sumă totală de 37,2 miliarde lei credite de angajament, un plus de 5,5% față de 2024, și 25,03 miliarde lei credite bugetare, în scădere cu 8,40% față de anul trecut.

Bugetul de stat pentru 2025 viitor este construit pe o creștere economică de 2,5%, o inflație medie anuală de 4,4% și un deficit de 7,04% din PIB.

Produsul Intern Brut este estimat la 1.912,6 miliarde de lei prețuri curente, în condițiile unor venituri de peste 667,523 miliarde de lei și ale unor cheltuieli de 802,170 miliarde de lei.

Ponderea cheltuielilor totale în PIB este estimată la 41,9%%, iar cea a veniturilor la 34,9% din PIB.

‹ adv ›

Proiectul legii bugetului de stat pe anul 2025 și cel al bugetului asigurărilor sociale de stat a intrat marți dimineața în dezbaterea comisiilor parlamentare.

Comisiile de specialitate examinează și avizează bugetele ordonatorilor de credite, acestea urmând a fi dezbătute pe rând în comisiile reunite de buget-finanțe ale Parlamentului.

Miercuri, începând cu ora 14:00, conform programului anunțat până în prezent, Senatul și Camera Deputaților se reunesc în plen pentru dezbaterea celor două acte normative. Votul final este programat pentru joi.

Vezi aici despre Musculița mediteraneană a tomatelor – dăunător confundat cu bolile.

  • Citește despre ->
  • MADR
‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

‹ adv ›

Sprijin pentru legumicultori: a fost aprobată schema de ajutor de minimis pentru perioada 2025-2027

În Ședința de Guvern din 03 aprilie 2025 a fost adoptată Hotărârea privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru...

România și Albania colaborează pentru dezvoltarea agriculturii și aderarea la UE

Subsecretarul de stat Mihail Leonov a primit astăzi, la sediul instituției, o delegație din Albania condusă de doamna Megi...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole