Nu putem accepta în noua Politică Agricolă Comună (PAC) o pondere atât de mare a măsurilor pentru climă şi mediu, de peste 65%, în detrimentul aspectului economic şi al sustenabilităţii fermierilor europeni, a declarat, joi, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros.
El a prezentat într-o conferinţă de presă detalii despre negocierile care au avut loc recent la reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit – AGRIFISH privind Politica Agricolă Comună 2021-2027.
Una dintre discuţii a vizat procentele dedicate măsurilor de climă şi mediu, ministrul Agriculturii susţinând că Parlamentul European „a forţat” majorarea acestor procente.
Dacă iniţial s-a discutat despre o plafonare voluntară şi o plată redistributivă, Oros a arătat că în negocieri s-a insistat de către Parlamentul European ca investiţiile să aibă o plafonare de un milion de euro, iar plăţile directe de 500.000 de euro „ceea ce miniştrii Agriculturii nu au acceptat”.
În acest context, ministrul Agriculturii a precizat că trialogul privind reforma PAC a fost suspendat, urmând o nouă întâlnire la o dată ulterioară care nu a fost anunţată.
Miniştrii europeni ai Agriculturii au demarat în 25 mai 2021 o reuniune de două zile pentru a da un impuls negocierilor între eurodeputaţi şi reprezentanţii statelor membre privind PAC 2021-2027.
Cele 27 de state membre UE au căzut de acord în luna octombrie 2020 cu privire la o reformă a Politicii Agricole Comune care se va aplica începând din ianuarie 2023, cu un buget de aproximativ 387 miliarde de euro pe o perioadă de şapte ani, dintre care 270 miliarde de euro sub formă de subvenţii directe către fermieri.
În paralel, Parlamentul European a adoptat propria sa foaie de parcurs şi, între timp, eurodeputaţii şi capitalele statelor membre bat pasul pe loc: cele două părţi trebuie să ajungă la o înţelegere pentru ca noua Politică Agricolă Comună să intre în vigoare.
„Trilogul” se referă la negocierile trilaterale ale Comisiei cu statele membre UE şi cu Parlamentul European.
Citește și despre: Oros susţine că strategia de gestionare a apei nu a fost acceptată în PNRR pentru că „nu era suficient de verde” accesând acest link.
Versiunea consultativă a Ghidului solicitantului pentru Schema de ajutor privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei...