2 C
București
vineri, 22 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleReuters: Uleiul de floarea-soarelui a detronat uleiul de măsline din cauza preţurilor

Reuters: Uleiul de floarea-soarelui a detronat uleiul de măsline din cauza preţurilor

Uleiul de floarea-soarelui a detronat uleiul de măsline în bucătăriile din Spania, cel mai mare producător mondial de ulei de măsline, în contextul în care explozia preţurilor i-a forţat pe consumatori să treacă la alternative mai ieftine, transmite Reuters.

În prima jumătate a acestui an, spaniolii au cumpărat 107 milioane de litri de ulei de măsline de toate tipurile, comparativ cu 179 milioane de litri de ulei de floarea-soarelui, potrivit Anierac, cea mai mare asociaţie a îmbuteliatorilor de ulei de măsline din Spania.

Până în acest an, uleiul de măsline era cel mai utilizat tip de ulei în gospodăriile spaniole, fiind responsabil pentru 62% din volumele de vânzări în 2023, faţă de 34% pentru uleiul de floarea-soarelui, potrivit Ministerului Agriculturii de la Madrid.

„Este clar că scade consumul de ulei de măsline în Spania. Sunt gospodării care obişnuiau să cumpere numai ulei de măsline şi care acum, pentru prima dată, cumpără atât ulei de floarea-soarelui, cât şi ulei de măsline”, a spus Primitivo Fernandez, purtătorul de cuvânt de la Anierac.

‹ adv ›

În timp ce volumele de vânzări la ulei de măsline au scăzut cu 18% în prima jumătate a acestui an comparativ cu prima jumătate a anului trecut, volumele de vânzări la ulei de floarea-soarelui au crescut cu 25%.

Datele oficiale arată că, anul trecut, o sticlă de ulei de floarea-soarelui costa, în medie, 1,86 euro litrul, iar cele mai scumpe sortimente de ulei de măsline costă peste şase euro litrul, cu 50% mai mult decât în 2022.

În mod normal, Spania furnizează aproximativ 40% din uleiul de măsline din întreaga lume, însă valurile de secetă din timpul primăverii şi seceta prelungită au redus recolta de măsline din ultimii doi ani, dublând preţurile la uleiul de măsline.

Asta a dus preţul acestui aliment de bază în dieta mediteraneană dincolo de mijloacele gospodăriilor din Spania, care trec la uleiul de floarea soarelui mai ieftin, potrivit unui raport al Ministerului Agriculturii cu privire la tendinţele de consum alimentar în 2023.

Conform acestui raport, la finele anului trecut, uleiul de măsline era consumat în principal în gospodăriile din clasa mijlocie şi pătura medie-superioară.

Anul trecut litrul de ulei de măsline extra-virgin se vindea chiar şi cu 14,5 euro în supermarketurile din Spania, unde comercianţii au ajuns să monteze sisteme antifurt pe sticlele cu ulei de măsline.

În luna iunie, guvernul spaniol a redus cota de TVA la uleiul de măsline, în ideea de a-l face mai accesibil, chiar dacă preţurile au mai scăzut uşor pe parcursul acestui an.

Cel mai mare lanţ de supermarketuri din Spania, Mercadona, a redus preţurile la uleiul de măsline cu 25% în acest an şi recent a început să ofere sticle de un litru de ulei de măsline la un preţ mai mic de 7 euro, în încercarea de a-i recuceri pe clienţi, a dezvăluit o sursă din interiorul companiei.

Citește mai multe știri agricole accesând acest link.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

China extinde investigaţia asupra subvenţiilor pentru produsele lactate din UE

China şi-a extins vineri investigaţia antisubvenţii cu privire la...
‹ adv ›

Avertizare meteo Cod roșu în Sibiu: Vânt puternic și trafic îngreunat

Meteorologii avertizează că este Cod roşu de vânt puternic în judeţul Sibiu, iar ISU a emis mesaje de avertizare...

AFM deschide sesiunea de validare a dealerilor pentru Programul Rabla Tractoare

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) organizează sesiune de înscriere în vederea validării dealerilor, în cadrul Programului de stimulare a...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole