16.7 C
București
joi, 19 septembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleGreutatea animalelor sacrificate în 2023 a crescut la păsări şi a scăzut...

Greutatea animalelor sacrificate în 2023 a crescut la păsări şi a scăzut la bovine, porcine şi la ovine şi caprine

Greutatea animalelor destinate sacrificării pentru consum în 2023, faţă de anul precedent, a crescut la păsări şi a scăzut la bovine, la porcine şi la ovine şi caprine, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Producţiile de lapte şi de lână au crescut anul trecut raportat la 2022, în timp ce producţia de ouă a scăzut.

Conform INS, anul trecut, greutatea animalelor şi păsărilor destinate sacrificării pentru consum a crescut cu 3,1% la păsări, la 723.000 de tone (+22.000 tone), comparativ cu anul anterior, şi a scăzut cu 1,8% la bovine (163.000 de tone, -3.000 tone vs 2022), cu 3,9% la porcine (421.000 tone, -17.000 tone vs 2022) şi cu 3,6% la ovine şi caprine (134.000 tone, -5.000 tone vs 2022).

‹ adv ›

Structura producţiei totale de carne (greutate în viu) este următoarea: 50,2% păsări, 29,2% porcine, 11,3% bovine, 9,3% ovine şi caprine.

„În anul 2023 comparativ cu anul 2022, în structura producţiei de carne nu au intervenit modificări semnificative”, precizează INS.

Producţia totală de lapte a fost cu 0,3% mai mare în 2023 vs 2022, ajungând la 45,354 milioane hectolitri (+130.000 hl), producţia de lână a crescut cu 6%, la 25.638 tone (+1.447 tone), în timp ce producţia de ouă a scăzut cu 2,3%, la 5,869 miliarde bucăţi (-136 milioane bucăţi).

Din producţia totală de lapte, o cantitate de 38,769 milioane de hl a fost lapte de vacă şi bivoliţă (inclusiv pentru consumul viţeilor), în scădere cu 395.000 hl, de la 39,164 milioane de hl, în 2022.

Producţia de lapte de vacă (inclusiv pentru consumul viţeilor) în anul 2023 a fost de 38,566 milioane hectolitri, cu 443.000 hectolitri (-1,1%) sub nivelul anului precedent.

S-au înregistrat creşteri în regiunile de dezvoltare: Vest (+12,4%, la 3,704 milioane hl), Nord-Vest (+9,0%, la 8,061 milioane hl), Sud-Est (+0,7%, 3,456 milioane hl) şi scăderi în celelalte regiuni de dezvoltare, respectiv Bucureşti-Ilfov (-15,8%, la 96.000 hl), Centru (-8,5%, la 7,177 milioane hl), Nord-Est (-7,7%, 8,418 milioane hl), Sud-Vest Oltenia (-3,0%, 3,301 milioane hl) şi Sud-Muntenia (-1,3%, 4,353 milioane hl).

Citește mai multe știri agricole accesând acest link.

  • Citește despre ->
  • INS
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

‹ adv ›

INS: Producţia de carne de pasăre a României s-a majorat cu peste 9,2% în iulie 2024

Producţia de carne de pasăre s-a majorat în iulie 2024, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, dar şi...

INS: România a importat carne şi preparate din carne în sumă de 599 milioane euro

România a exportat în primele patru luni din 2024 animale vii în sumă de 195,8 milioane euro şi carne...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole