-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleINS: Valoarea producţiei agricole s-a apropiat de 110 miliarde de lei, în...

INS: Valoarea producţiei agricole s-a apropiat de 110 miliarde de lei, în 2023

Valoarea producţiei agricole a crescut anul trecut cu 0,6%, comparativ cu anul precedent, totalizând 109,89 miliarde de lei preţuri curente, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Producţia vegetală a crescut în 2023 cu 2,1%, până la valoarea de 66,26 miliarde de lei în preţuri comparabile, serviciile agricole au înregistrat un avans de 0,4% (2,97 miliarde de lei), în timp ce producţia animală a scăzut cu 2,5%, consemnând o valoare de 40,65 miliarde de lei.

În anul 2023, structura valorii producţiei ramurii agricole a prezentat mici variaţii în comparaţie cu anul precedent.

‹ adv ›

Ponderea producţiei vegetale a fost de 60,3%, cu 5,3 puncte procentuale (pp) în scădere faţă de anul anterior, iar ponderea producţiei animale de 37% cu 5,2 puncte procentuale în creştere faţă de anul anterior. Serviciile agricole au avut o pondere de 2,7%.

În ceea ce priveşte structura valorii producţiei vegetale în anul 2023, pe principalele grupe de culturi, au fost înregistrate creşteri la legume şi pepeni (+2 pp), fructe şi struguri (+1,3 pp), cartofi (+0,6 pp) şi plante de nutreţ (+0,2 pp), iar scăderi s-au consemnat la cereale (- 2,2 pp), plante uleioase (-1,3 pp) şi alte grupe de produse (-0,6 pp).

Potrivit datelor INS, în anul 2023, valoarea producţiei animale a crescut la produse obţinute din prelucrarea laptelui în ferma zootehnică (+2,8 pp) şi la păsări (+0,9 pp), dar a scăzut la ovine şi caprine (-2,2 pp), bovine (-1,2 pp), alte grupe de produse (-0,2 pp) şi porcine ( -0,1 pp).

‹ adv ›

INS precizează că datele privind valoarea producţiei agricole în anul 2023 sunt semidefinitive, iar cele definitive pe macroregiuni, regiuni de dezvoltare şi judeţe vor fi disponibile în luna octombrie 2024.

Citește mai multe știri agricole accesând acest link.

  • Citește despre ->
  • INS
‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes • Trimite un eveniment

Citește și

INS: Crește producția de carne de porc și pasăre, dar scade cea de bovine și ovine

Numărul sacrificărilor şi greutatea în carcasă (producţia de carne...
‹ adv ›

Efectivele de bovine din România cresc ușor, dar numărul vacilor-mamă este în scădere

Efectivele de bovine existente în România la 1 iunie 2026 au crescut cu 0,5% faţă de aceeaşi dată a...

INS: Sacrificările de bovine şi porcine au crescut, în iulie; la păsări, respectiv ovine şi caprine s-au raportat scăderi

Numărul sacrificărilor de bovine şi porcine a înregistrat o creştere, în decursul lunii iulie, comparativ cu perioada similară din...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole