0.6 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleLichiditatea de pe piaţa Aero a ajuns la 10% din piaţa principală

Lichiditatea de pe piaţa Aero a ajuns la 10% din piaţa principală

Lichiditatea de pe piaţa Aero a ajuns la 10% din piaţa principală, iar valoarea medie tranzacţionată pe zona de acţiuni a crescut de trei ori în primele patru luni, a declarat, joi, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti, Radu Hanga, la evenimentul de listare a acţiunilor producătorului de vinuri organice Vifrana pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare (SMT) al BVB.

„Câteva cuvinte despre piaţa Aero către care v-aţi îndreptat dumneavoastră. Este o piaţă nouă pentru noi, lansată în 2015, care a avut o dinamică extrem de bună. Sigur, pentru noi gândită ca fiind o pepinieră, o pepinieră în care companiile care se află într-o fază iniţială de creştere să-şi găsească o platformă de finanţare, o platformă de vizibilitate care să le ajute să se dezvolte şi sigur, urmărim exemplele pe care le-am avut în spate deja, să se îndrepte la un moment dat spre piaţa principală. Uitându-ne la performanţa pieţei în ultimii 2 ani am avut 11 companii antreprenoriale care s-au listat şi au ridicat bani de piaţă, o capitalizare cumulată de peste 200 de milioane de euro. Am avut 25 de emisiuni de obligaţiuni în valoare de peste 45 de milioane de euro, bani care au fost ridicaţi prin intermediul pieţei Aero, un trend pe care să-l vedem accelerându-se anul acesta. Doar în 2021 la Bursa de Valori Bucureşti avem deja 9 emisiuni de obligaţiuni corporative şi 7 listări de noi companii. În total, dacă ne uităm şi la titlurile de stat, avem 19 runde de finanţare care s-au derulat prin intermediul Bursei de Valori Bucureşti în acest an”, a spus Radu Hanga.

El a menţionat că un factor important care va fi un avantaj şi pentru Vifrana, care se listează vineri, este lichiditatea pe care o vedem pe piaţa Aero.

„Dacă ne uităm la valoarea medie tranzacţionată pe zona de acţiuni o să vedem o creştere de trei ori în primele patru luni ale anului acesta faţă de anul 2020 şi dacă ne raportăm la media anilor 2018 – 2019 lichiditatea zilnică e de peste 5 ori mai mare, dacă ne uităm la partea de acţiuni. Dacă ne uităm la acţiuni plus obligaţiuni pe piaţa Aero, lichiditatea este de 1,2 milioane de euro, o medie zilnică, la fel creştere de peste trei ori faţă anul precedent şi de peste cinci ori faţă de 2018 – 2019. A ajuns piaţa Aero să reprezinte ca şi lichiditate peste 10% din piaţa principală”, a afirmat Radu Hanga.

Potrivit preşedintelui BVB, Aero reprezintă o platformă dinamică spre care vin tot mai mulţi investitori.

‹ adv ›

Acţiunile producătorului de vinuri organice Vifrana, sub simbolul bursier BIOW, au intrat vineri la tranzacţionare pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare (SMT) al Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Vifrana a fost înfiinţată în 1998 şi s-a reorientat spre cultivarea viţei de vie şi producţiei de vinuri începând cu 2006, când au fost puse bazele plantaţiei de viţă de vie ecologică.

În prezent, compania produce vinuri organice şi administrează crama Vifrana, care procesează întreaga cantitate struguri provenită din cultura proprie de viţă de vie (129,19 ha) din zona Adamclisi, Dobrogea.

La finalul anului trecut, compania a derulat un plasament privat prin care a vândut un număr de 21.220.322 acţiuni la un preţ de 0,45 lei/acţiune.

Capitalizarea anticipată a Vifrana este de 22.598.260,65 lei, estimată în urma derulării plasamentului privat. Goldring este Consultantul Autorizat care a intermediat realizarea plasamentului privat şi listarea acţiunilor Vifrana pe SMT.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Bursa agricolă: Prețul grâului a crescut. Rapița, în scădere

Evoluția tensiunilor pe teritoriul ucrainean este un element important...
‹ adv ›

EU Poultry, producător de carne de pasăre ucrainean, anunță investiții masive în Slovacia

EU Poultry, un procesator de carne de pasăre din Slovacia deținut de omul de afaceri ucrainean Dmytro Borodavka, a...

ANPC și Romalimenta colaborează pentru conformitatea produselor alimentare

Reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) şi cei ai Romalimenta vor să colaboreze pentru a asigura un nivel...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole